EXCLUSIV | Ogararu lucreaza la o academie pe modelul Ajax: "In 10 ani, vrem o echipa a Stelei cu peste 50% din jucatori crescuti in Ghencea"

George Ogararu academie steaua Ajax Amsterdam centrul de copii si juniori Steaua Bucuresti Fotbal intern
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 24 Martie 2021, 14:36
Data actualizarii: Miercuri 24 Martie 2021, 14:49

George Ogararu, managerul Stelei, are planuri mari pentru academia de juniori a "ros-albastrilor".

Managerul sectiei de fotbal de la CSA Steaua, George Ogararu, a jucat pentru Ajax Amsterdam (2006-2010), a antrenat echipa U18 a celebrei academii a clubului olandez (2015-2016), a pregatit echipa secunda a "lancierilor" (2016), dar a fost si secund la Jong Ajax (2016-2017), satelitul din Eerste Divisie. Fostul fundas stelist vrea sa aduca in Ghencea modelul de lucru de la Ajax si sa produca jucatori completi pentru prima echipa. 

"Eu vreau sa implementez la Steaua ce am invatat la academia lui Ajax. Dar, cand vorbim de copii si juniori, vorbim de timp. Lucrurile nu se pot schimba de pe o zi pe alta. Incerc sa accelerez procesul acesta, insa nu poti sa sari foarte multe trepte, pentru ca te impiedici. Nici nu e realist sa arzi etapele fara sa le fi consolidat mai intai. Luam totul pas cu pas. Am facut o evaluare, am realizat o structura, am facut si o restructurare in cadrul centrului. Va mai urma inca o restructurare in aceasta vara. Am implementat o parte din metodologia si din modelul tehnic pe care mi-am propus sa le aduc la Steaua. Am avut intalniri repetate cu jucatorii, cu antrenorii si cu parintii copiilor, pentru a intelege ce vrem sa facem in cadrul Centrului de Copii si Juniori. 

Vrem sa trecem de la nivelul de Centru de Copii si Juniori la Academie. Cred ca avem aceasta posibilitate, pentru ca avem un club cu o istorie bogata si cu un nume important in Europa, poate cu cea mai mare baza sportiva din Romania si cu un stadion exceptional, cu o prima echipa care reprezinta finalitatea pentru activitatea acestor copii. Activam intr-o zona cu o populatie numeroasa si cu multi copii talentati. Avem toate elementele pentru a face o academie de nivel european. Avem nevoie doar de timp si de o calitate sporita, pentru a putea da mai mult decat ceea ce a dat Centrul de Copii si Juniori al Stelei pana acum. Eu vad o echipa a Stelei, peste 10 ani de zile, cu un lot de minim 50% format din juniori crescuti in propria academie, cu un 'schelet' format in academia noastra. 

Exista o diferenta mare de infrastructura intre cluburile romanesti si cele europene de nivel inalt. Nu terenurile fac diferenta, dar sunt foarte importante in dezvoltarea copiilor. Spre deosebire de vremuri in care noi am fost numarul 1 in Europa, cand Steaua cucerea Cupa Campionilor Europeni si Supercupa Europei, acum sunt altfel de terenuri de antrenament. Chiar si fata de perioada in care eu am fost junior si ma antrenam pe zgura. Avem o calitate mult mai buna a terenurilor de antrenament. Nu stiu daca asta e problema principala. Eu cred ca trebuie sa influentam copii in cresterea lor si in modul lor de a intelege ce inseamna fotbalul profesionist si rigorile lui. Trebuie sa le vorbim pe intelesul lor, pentru ca juniorii de astazi au foarte multe alternative si tentatii. Trebuie sa fim profesionisti in ceea ce facem si sa avem continuitate. Sa stim ce vrem sa realizam, cum se face si sa avem rabdarea de a a face toti pasii corecti. 

Ajax si filosofia olandeza au devenit model pentru multe cluburi importante din Europa. De exemplu, cand lucram la academia lui Ajax, reprezentantii de la Milan si Juventus au venit pentru a avea o discutie. Am fost translator pentru cei veniti din Italia, iar ei voiau sa afle cum pot dezvolta juniorii si sa schimbe mentalitatea bazata pe rezultat. Pentru ca foarte multa vreme fotbalul italian a fost orientat pe rezultat, acesta era obiectivul principal. Abia in plan secund era calitatea jocului sau spectaculozitatea. Cei de la Milan si Juventus voiau sa stie cum pot sa mearga pe acest model propus de fotbalul olandez. Sunt multe tari puternice in fotbal si cluburi importante europene care au importat acest model olandez. Barcelona a implementat in La Masia, odata cu venirea lui Johan Cruyff, acest model de pregatire si crestere a jucatorilor si vedem ce rezultate au avut", a declarat Ogararu pentru Sport.ro.    

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!