Bundesliga se poate relua incepand cu 16 mai, fara spectatori in tribuna

coronavirus Bundesliga Germania meciuri reluare sezon Germania
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 23 Aprilie 2020, 12:11
Data actualizarii: Joi 23 Aprilie 2020, 12:21

Bundesliga ar putea fi primul campionat important european care isi reia activitatea dupa izbucnirea pandemiei Covid-19. 

Federatia Germana de Fotbal (DFL) a transmis ca vrea ca Bundesliga si 2.Bundesliga sa se reia in perioada urmatoare, iar reprezentantii celor 36 de cluburi profesioniste urmeaza sa se intalneasca astazi pentru a discuta data de incepere a competitiei. De asemenea, reprezentantii celor 16 guverne federale vor avea o intalnire pe 30 aprilie, pentru a discuta, printre alte puncte, si chestiunea activitatii sportive. Dar reluarea meciurilor pare o formalitate, din moment ce Markus Soder, premierul Bavariei, a spus ca „un weekend in care avem meciuri la televizor este mai suportabil in izolare decat unul fara ele. Eu sunt pentru reluarea competitiei, dar fara spectatori”, in timp ce Armin Laschet, premierul landului Renania de Nord-Westfalia, e de parere ca Bundesliga poate fi reluata cel mai devreme pe 9 mai. 

Insa, oficialii DFL vor propune ca data de reluare a competiilor sa fie 16 sau 23 mai, dupa ce s-a format un grup de actiune pentru combaterea coronavirusului. Conform planului intocmit, stadionul va fi impartit in trei zone, urmand ca maximum 100 de persoane sa fie prezente in fiecare dintre ele. Prima dintre aceste zone va fi cea a terenului, unde vor putea sa intre doar cei 22 de jucatori titulari, alti 18 pe bancile de rezerva, cei 5 arbitri, plus alti 53 de membri ai staff-urilor tehnice, angajati media si ai clubului organizator, care sa se ocupe de buna desfasurare a partidelor. 

Medicii consultati au fost de parere ca reluarea campionatului poate fi facuta cu 22.000 de teste, care sa fie facute in mod regulat inaintea fiecarui meci, dar si cu masuri exceptionale de organizare. Acum sunt disponibile 640.000 de teste in fiecare saptamana in Germania, iar reluarea Bundesligii ar necesita 0.5% dintre acestea. Desi au existat numeroase critici pentru graba oficialilor federali si ai cluburilor, acestia au argumentat ca reluarea competitiilor, chiar si fara spectatori, va ajuta cluburile sa supravietuiasca, in conditiile in care 13 din cele 36 de cluburi din primele doua ligi sunt in pragul insolventei, daca nu primesc urmatoarea rata din drepturile tv, care ar trebuie sa fie virata pe 2 mai.   

Unele cluburi, precum Bayern Munchen, RB Leipzig si Borussia Dortmund, se pregatesc de peste doua saptamani, iar DFL a transmis un document cu 31 de instructiuni stricte, printre care aranjarea zonelor drive-through test pentru jucatorii si membrii staff-ului care prezinta simptome, antrenarea in grupuri restranse, modalitatea de utilizare a vestiarelor si interzicerea meselor in cantinele clubului.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!