Despărțirea lui Florentin Petre de Dinamo, anunțată în exclusivitate de Sport.ro în urmă cu câteva zile, a devenit oficială astăzi.
Mai jos, comunicatul clubului Dinamo.
Schimbări în staff-ul tehnic al ”câinilor”.
Despărțirea lui Florentin Petre de Dinamo, anunțată în exclusivitate de Sport.ro în urmă cu câteva zile, a devenit oficială astăzi.
Mai jos, comunicatul clubului Dinamo.
”Pentru generații întregi de dinamoviști, Florentin Petre nu este un fost jucător, un antrenor secund sau un nume din istoria clubului.
Este una dintre fețele prin care au învățat să recunoască Dinamo: copil al clubului, multiplu campion al României în tricoul nostru, câștigător al Cupei României, participant la turnee finale cu echipa națională și unul dintre cei mai respectați căpitani din istoria modernă a lui Dinamo, Florentin și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în jurul acestui club.
În ultimii doi ani, dincolo de antrenamente, tactici și ședințe tehnice, a fost una dintre punțile nevăzute care au ținut lucrurile împreună. Legătura dintre un vestiar nou și memoria unui club vechi. Omul care putea explica, dintr-o privire sau dintr-o propoziție, lucruri pe care alții le-ar fi explicat în zece discursuri.
Astăzi se încheie o colaborare contractuală.
Atât.
În rest, poveștile de felul acesta nu funcționează după regulile contractelor. Drumurile fotbalului îl vor duce, probabil, prin alte vestiare, alte proiecte și alte provocări. Așa este firesc. Dar sunt oameni despre care nu poți spune cu adevărat că pleacă de la Dinamo, pentru simplul motiv că au devenit de mult parte din țesătura lui afectivă.
Florentin s-a mai întors la Dinamo și, dacă viața și fotbalul vor hotărî asta, se va mai întoarce.
Pentru că există oameni pentru care porțile unui club nu se închid niciodată și există cluburi care nu încetează niciodată să fie acasă. Florentin Petre este Dinamo!”
Pe lângă plecarea lui Zeljko Kopic și înlocuirea antrenorului cu portughezul Nuno Campos, Dinamo a mai anunțat în ultimele zile despărțirile de Kennedy Boateng, Georgi Milanov, Jordan Ikoko și Valentin Țicu, aflați la final de contract.
Următorul de pe această listă ar putea fi Eddy Gnahore, crede Ionel Dănciulescu. Mijlocașul francez își încheie și el contractul, însă Dinamo speră că îl va putea convinge să semneze o prelungire. Legenda lui Dinamo nu crede însă că Gnahore va mai putea fi păstrat.
"Dacă va pleca și Gnahore, va fi o pierdere mare. Mie îmi este greu să cred că îl vor putea ține din punct de vedere financiar. Înțeleg că și jucătorul își dorește mai mulți bani, dar nici nu poți să creezi o discrepanță între un jucător și restul lotului. Dacă va pleca și el, va fi o pierdere uriașă", a spus Ionel Dănciulescu, într-un interviu pentru PRO TV.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News