VIDEO Doi tricolori au înscris duminică goluri decisive! ”Excellent goal”

vlad dragomir Adrian Rus Arpad Tordai Echipa Nationala liviu antal Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 01 Aprilie 2024, 08:24
Data actualizarii: Luni 01 Aprilie 2024, 08:25

Campionatul European din Germania este transmis de PRO TV, Pro Arena și VOYO.

Mijlocaşul român Vlad Dragomir, convocat de selecționerul Edward Iordănescu în lotul preliminar pentru meciurile amicale din martie, a marcat golul echipei FC Pafos, care a terminat la egalitate cu Omonia Nicosia, 1-1, duminică, în deplasare, într-o partidă din etapa a cincea a fazei play-off a campionatului de fotbal al Ciprului.

Gazdele au deschis scorul prin Veljko Simic (45+2), dar FC Pafos a egalat prin Vlad Dragomir (66).

Dragomir, care a fost integralist, are 5 goluri marcate în 28 de partide jucate în acest sezon.

Fundaşul Adrian Rus a jucat şi el tot meciul la FC Pafos, primind un cartonaş galben în min. 90+6.

Clasamentul din Cipru

1. APOEL Nicosia 66 puncte

2. AEK Larnaca 62

3. Aris Limassol 61

4. Omonia Nicosia 59

5. FC Pafos 57

6. Anorthosis Famagusta 49

Liviu Antal, din nou golgheter în campionatul Lituaniei

Fostul internațional Liviu Antal a marcat și el golul prin care Zalgiris Vilnius a învins-o pe Kauno Zalgiris cu scorul de 1-0 (1-0), duminică, în deplasare, în etapa a 5-a campionatului de fotbal al Lituaniei.

Antal a marcat golul în min. 29 şi a fost înlocuit în min. 59.

Portarul român Arpad Tordai a fost integralist în tricoul echipei învingătoare.

Liviu Antal are 3 goluri marcate în 4 partide în acest sezon.

În clasament, pe primul loc se află FC Dziugas, cu 11 puncte, urmată de FC Hegelmann, echipa românului Patrick Popescu, cu 10 puncte, şi FK Zalgiris Vilnius, 10 puncte etc. Agerpres

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!