Pentru PSG va fi a doua finală consecutivă, după trofeul cucerit în sezonul trecut, în timp ce Arsenal revine în ultimul act al competiției după aproape 20 de ani și visează la primul triumf european din istorie.
Dincolo de parcursul impresionant, ceea ce transformă Arsenal într-o echipă extrem de dificil de învins este organizarea defensivă aproape impecabilă.
În centrul acestei structuri se află cei doi fundași centrali, William Saliba și Gabriel Magalhaes, sprijiniți de un portar aflat în cea mai bună formă a carierei, David Raya.
Datele Opta confirmă dimensiunea sezonului perfect făcut de „tunari”, într-o stagiune istorică în Premier League, în care Arsenal a câștigat titlul.
David Raya, de nepătruns
Portarul spaniol David Raya a fost una dintre piesele-cheie ale sezonului. El a câștigat pentru a treia oară consecutiv premiul „Golden Glove” și a încheiat sezonul cu 19 meciuri fără gol primit, egalând un record istoric al clubului, deținut de legendarul David Seaman în două rânduri (sezoanele 93/94 și 98/99).
Raya a fost titular incontestabil, cu 37 de apariții și 3.300 de minute jucate, cele mai multe din lotul lui Arsenal. A lipsit doar în ultimul meci al sezonului, când titlul era deja decis.
Arsenal a încheiat sezonul de Premier League cu un detaliu statistic unic în istorie. „Tunarii” nu au primit niciun penalty împotrivă și nu au încasat niciun cartonaș roșu pe parcursul campaniei.
William Saliba a fost driblat doar de șapte ori în tot sezonul
În centrul defensivei, William Saliba a oferit una dintre cele mai solide stagiuni ale unui apărător din Europa.
Francezul a fost depășit de adversari de doar șapte ori în întreg sezonul de Premier League. Dintre jucătorii cu minute similare, doar Virgil van Dijk și Ezri Konsa au fost depășiți mai rar.
Saliba a impresionat și prin acuratețea paselor, cu un procent de 92,9%, al treilea cel mai bun din campionat pentru jucătorii cu peste 2.000 de pase încercate.
Împreună cu Gabriel, Saliba a format o pereche aproape imposibil de depășit. Cei doi au început împreună 26 de meciuri în Premier League și au menținut poarta intactă în 15 dintre ele.
Francezi, nu îl subestimați pe Gabriel Magalhes!
Gabriel Magalhaes a fost nu doar un stâlp defensiv, ci și o armă ofensivă importantă pentru Arsenal.
Brazilianul a contribuit la 17 meciuri fără gol primit în Premier League, mai mult decât orice alt fundaș din competiție. Arsenal a primit doar 27 de goluri în tot sezonul, cel mai bun bilanț din ligă și cel mai bun din era „Invincibles” încoace.
Cu Gabriel pe teren, echipa lui Arteta a încasat doar 20 de goluri, un raport de un gol la fiecare 138 de minute, cel mai bun din Premier League pentru un fundaș cu peste 2.000 de minute jucate.
În plus, aportul său ofensiv a fost important. Brazilianul și-a trecut în cont trei goluri și patru assisturi, dar și 13 contacte decisive la cornere.
PSG are, totuși, un atac care promite spectacol!
În fața acestei defensive se va afla însă unul dintre cele mai periculoase atacuri din Europa.
Paris Saint-Germain mizează pe un grup ofensiv capabil să decidă orice meci într-un singur moment. Sport.ro vă prezintă mai jos cifrele celor „patru crai” de la formația pariziană.
Khvicha Kvaratskhelia a încheiat sezonul cu 47 de meciuri, 19 goluri și 10 assisturi, dintre care 10 goluri și șase pase decisive în Champions League.
Tânărul Desire Doue, în vârstă de doar 20 de ani, a devenit titular de bază și a adunat 40 de meciuri, 13 goluri și 11 assisturi, cu cinci goluri și patru pase decisive în Liga Campionilor.
Ousmane Dembele, deși incert pentru finală, rămâne un reper ofensiv. Balonul de Aur a strâns în stagiunea actuală 39 de meciuri, 19 goluri și 11 assisturi, dintre care șapte goluri în Champions League.
Singurul atacant clasic, Goncalo Ramos, a contribuit cu 12 goluri și două assisturi în 44 de meciuri, însă doar două reușite au venit în Liga Campionilor.
Parizienii s-au impus cu 1-0 la Londra și cu 2-1 pe teren propriu în semifinalele sezonului trecut, iar aceste succese reprezintă singurele victorii din istoria lui PSG împotriva tunarilor în Champions League.
Până acum, cele două cluburi s-au întâlnit de cinci ori în competiție. PSG are două victorii, Arsenal una, iar alte două partide s-au terminat la egalitate.