"Gaură" de 115 milioane de euro în buget! Tottenham a început să regrete că nu i-a dat drumul lui Kane 

Harry Kane Manchester City oferta transfer Tottenham Hotspur Transfer Anglia
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 27 Septembrie 2021, 13:32
Data actualizarii: Luni 27 Septembrie 2021, 13:44

Harry Kane a avut o ofertă colosală de la Manchester City, dar Tottenham a preferat să o refuze și să-și păstreze vedeta. 

Harry Kane a jucat 378 minute în acest sezon de Premier League, dar în cele cinci meciuri (patru ca titular) nu a înscris niciun gol și a arătat o formă departe de cea arătată în stagiunea precedentă (49 partide în toate competițiile, 33 goluri) și la Euro 2020. Atacantul a mai jucat în Cupa Ligii contra lui Wolverhampton și a marcat un gol.

De asemenea, a reușit o "dublă" în meciul din play-off-ul Conference League contra lui Pacos de Ferreira și a mai jucat contra lui Rennes în grupele competiției, fără să marcheze. În acet moment, Tottenham ocupă locul 11 în Premier League, cu 9 puncte după 6 etape disputate, iar următoarele meciuri sunt împotriva celor de la NS Mura (Slovenia / 30 septembrie / Conference League) și Aston Villa (3 octombrie / locul 8 în Prmeier League).    

Kane a avut mai puține pase reușite decât portarul!

Prestația din derby-ul cu Arsenal, pierdut cu 3-1, în care a ratat o ocazie imensă de gol și a greșit decisiv la faza celui de-al treilea gol al "tunarilor", i-a făcut pe fanii lui Spurs să își piardă răbdarea și să critice decizia conducerii de a ține cu forța un jucător care își exprimase deja dorința de părăsi clubul din Nordul Londrei pentru campioana din sezonul trecut. Prestația lui Kane a fost atât de stearsă în ultima partidă încât a avut mai puține pase complete (5 pase complete din 24 de atingeri) decât portarul Aaron Ramsdale (24 de pase complete din 43 de atingeri), reușind contraperformanța să nu aibă nicio pasă decisivă și niciun dribling reușite, să câștige un duel din cinci avute și să piardă posesia de 10 ori. 

Mesajele fanilor au fost nemiloase

"Nu sunt sigur că Manchester City l-ar mai vrea pe acest Kane", "Harry Kane trebuie să treacă peste transferul ratat. Nu poate sta îmbufnat tot sezonul", "Kane și Tottenham au menținut practic relația pentru copii, dar e clar că iubirea a dispărut și totul se simte ca o corvoadă", "Să refuzi 100 de milioane de lir sterline pentru Harry Kane e cel mai spursy (n.r. - cuvânt intrat în Oxford English Dictionary, care se referă la distrugerea unui obiectiv pe final, după un traseu exemplar; echivalentul expresiei 'a se îneca la mal' din limba română) lucru pe care clubul ar fi putut să îl facă", "Harry Kane i-a dat pasă de gol lui Saka, ca să îl facă pe acesta să se simtă mai bine după penalty-ul ratat la Euro 2020. E un adevărat căpitan!", "Tottenham trebuia să își înghită mândria, să ia banii pe Kane, să-și reconstruiască echipa și să îl angajeze pe Graham Potter (n.r. - antrenorul lui Brighton, care a fost în cărți pentru preluarea echipei). În schimb, s-au comportat neprofesionist și l-au pus antrenor pe portarul de rezervă al lui Mourinho (n.r. - antrenorul portughez Nuno Espirito Santo, numit manager în această vară)" au fost doar câteva dintre mesajele transmise de fani în privința formei lui Kane și a managementului de la Tottenham.   

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!