Cea mai consistentă componentă a moștenirii include proiectele rezidențiale dezvoltate în Capitală, în perimetrul Lacul Morii. Cele două companii prin care familia derulează investițiile sunt Lakeside View SRL și Lake Tower SRL, entități responsabile pentru ansamblurile Lake House 1 și Lake House 2 din Sectorul 6.
S-a decis soarta averii de 35 de milioane de euro a lui Mircea Lucescu: cine preia frâiele imperiului
Procedurile succesorale privind patrimoniul lăsat de Mircea Lucescu s-au încheiat oficial, iar soția sa, Elena, alături de fiul Răzvan Lucescu, au preluat participațiile din afacerile fostului tehnician.
Proiect de 17,5 milioane de euro în Sectorul 6
În cadrul societății Lakeside View SRL, Elena Lucescu a preluat calitatea de asociat majoritar cu o cotă de 62,5%, restul de 37,5% revenindu-i lui Răzvan Lucescu. Modificările consemnate prin decizia din 15 iulie 2026 și publicate în Monitorul Oficial includ și majorarea capitalului social la 800 de lei, compania pregătind ridicarea unui complex rezidențial evaluat la 17,5 milioane de euro, cu 349 de apartamente și 466 de locuri de parcare, notează bzi.ro.
Procentele la firma Lake Tower SRL sunt împărțite în felul următor: Elena Lucescu cu 37,48% și pe Răzvan Lucescu cu 22,49%, alături de Dimciu Tașu, care deține 39,97%, și de Matei Lucescu și Steve Tașu, fiecare cu câte 0,025%. De administrarea afacerilor de la Lakeside View SRL continuă să se ocupe nepotul fostului selecționer, Matei Lucescu, în timp ce bilanțul pe 2025 al Lake Tower SRL indică o cifră de afaceri de 1,74 milioane de euro și un profit net de aproximativ 790.000 de euro.
Portofoliul transferat moștenitorilor conține și participația de 16,5% deținută la Romradiatoare Brașov, pachet de 2,48 milioane de titluri evaluat la circa 660.000 de euro, trecut în coproprietate în contul comun al soției și al fiului. Fostul tehnician mai deținea și un pachet de sub 5% din acțiunile producătorului de vinuri Purcari Wineries.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News


















