Alex Filip, acum antrenor și promotor, vorbește la Poveștile Sport.ro, emisiunea lui Andru Nenciu, despre începuturile sale în Superkombat, despre cel mai spectaculos KO aplicat și despre strategia pe care le-o imprimă elevilor săi la academia sa de kickboxing din Constanța, orașul în care s-a născut și a crescut.
Alex Filip, povestea campionului din Constanța
Tip extrem de sincer, care spune direct tot ce gândește, Alex Filip răspunde la Întrebările-Fulger, dar comentează și o serie de fotografii de arhivă - imagini cu familia sau imagini din ringul de kickboxing.
Explică pe larg consecințele unei lovituri care i-a produs fractură de piramidă nazală și dezvăluie la Poveștile Sport.ro istoria tulburătoare a unui mic luptător - elev de-al său - care nu numai că are rezultate excelent în sport, dar are și note mari la școală. "Insist pe educație", punctează Alex Filip, în emisiunea pe care o puteți urmări pe Sport.ro, VOYO și YouTube Sport.ro.
- 41 de ani are Alex Filip
- Emisiunea Poveștile Sport.ro e în fiecare săptămână pe Sport.ro, VOYO și YouTube Sport.ro
Alex Filip: O viață între sport și provocări
"Sunt antrenor la sala pe care o dețin, Alex Filip Team, sunt antrenor de kempo la CSM Constanța, sunt promotorul galelor Elite Fighting Championship - în octombrie împlinește un an de la înființare, suntem în Top 3 gale de kickboxing din România. Sunt antreprenor, sunt acționar și asociat la o firmă de securitate. Fac multe, sunt lucruri care-mi fac plăcere.
Principala mea dragoste e sportul, kickboxingul, am mai multe clase, clase de copii, intermediari, adulți, cel mai mult îmi place să fac clasa de performanță și clasa de pro", a declarat Alex Filip la Poveștile Sport.ro.
"Am venit din Olanda, acolo unde l-am dus pentru a treia oară pe Cosmin Brumă, unul dintre elevii mei. Am avut o întâlnire cu celebrul Melvin Manhoef, care are o promoție. Am perfectat o înțelegere cu el, anul viitor vom face o gală comună, la noua Sală Polivalentă.
Constanța e un mare leagăn al sportului", a mai zis Alex Filip la Poveștile Sport.ro.











