Ianis Stoica (23 de ani) a avut un start bun de sezon la Estrela Amadora, în Portugalia, pentru care a marcat de patru ori în șapte partide, cifră la care se adaugă și două pase decisive.
Dar nu a fost suficient pentru a-l impresiona pe Gică Hagi, care nu l-a inclus pe fostul atacant de la FCSB, U Cluj și Hermannstadt în lotul de 33 de jucători pentru meciurile cu Suedia, Bosnia și Polonia.
Ianis Stoica nu a fost convocat la naționala României: ”Cel mai în formă atacant”
Gică Craioveanu, fostul atacant de la Getafe, Real Sociedad și Villarreal, a spus că fiul lui Pompiliu Stoica este, în momentul de față, cel mai în formă atacant român.
”Ăia trei din față? Inspirație. Problema e că nici Dennis Man nu mai e titular. Cred că va juca Bîrligea vârf, în Louis Munteanu titular nu cred. Sigur, sau aproape sigur va juca Man titular, pentru că e sclipitor.
Când vrea să joace, el scoate adversar din joc. În partea cealaltă, nu știu cum e Mihăilă. (Ianis Stoica?) E cel mai în formă atacant, da”, a spus Gică Craioveanu, la Digi Sport.
Cotat la 1,5 milioane de euro de site-urile de specialitate, Ianis Stoica este legitimat la Estrela Amadora în Portugalia din vara lui 2025, de când FC Hermannstadt l-a cedat pentru 1,3 milioane de euro.
Lotul României pentru primele patru meciuri din Liga Națiunilor
PORTARI: Ionuț RADU (Celta Vigo | Spania, 9/0), Otto HINDRICH (Legia Varșovia | Polonia, 2/0), Valentin COJOCARU (Pogon Szczecin | Polonia, 0/0);
FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 38/2), Tony STRATA (Vitória Guimarães | Portugalia, 1/0), Andrei COUBIȘ (Lincoln City | Anglia, 3/0), Radu DRĂGUȘIN (Fiorentina | Italia, 30/1), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 46/1), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 5/0), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 10/1), Matei ILIE (Kasımpaşa | Turcia, 2/0), Lisav EISSAT (Bristol City, 4/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 52/2), Andrei BORZA (Çorum | Turcia, 2/0), Raul OPRUȚ (Dinamo, 5/0);
MIJLOCAȘI: Tudor BĂLUȚĂ (Universitatea Craiova, 14/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 8/0), Marius MARIN (Al Nasr | EAU, 35/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 75/12), Nicolae STANCIU (Dalian Yingbo | China, 87/15), Alexandru CICÂLDĂU (Universitatea Craiova, 39/4), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 8/0), David MATEI (Universitatea Craiova, 2/0), Cătălin CÎRJAN (Dinamo, 2/0);
ATACANȚI: Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 45/11), Darius OLARU (Union Saint-Gilloise | Belgia, 28/0), Olimpiu MORUȚAN (FC Rapid 1923, 18/1), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 54/8), Valentin MIHĂILĂ (Çaykur Rizespor | Turcia, 36/5), Florin TĂNASE (Omonia | Cipru, 28/5), Louis MUNTEANU (D.C. United | SUA, 6/3), Daniel BÎRLIGEA (Frosinone | Italia, 9/2), Denis DRĂGUȘ (FCSB, 28/7).
Ce meciuri va disputa România la prima acțiune din Nations League
- Vineri, 25 septembrie: Suedia – România (Strawberry Arena)
- Luni, 28 septembrie: România – Bosnia și Herțegovina (Arena Națională)
- Vineri, 2 octombrie: Polonia – România (Stadion Narodowy)
- Luni, 5 octombrie: România – Suedia (Arena Națională)