SPECIAL Jucătoarea din Constanța care a renunțat să mai reprezinte România a câștigat meciul zilei la Roland Garros. La un pas de performanța carierei  

Raluka Serban Cipru Constanta Roland Garros Romania Tenis
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 22 Mai 2024, 22:22
Data actualizarii: Miercuri 22 Mai 2024, 22:34

Raluka Georgiana Șerban (26 de ani, 205 WTA), jucătoare de tenis care din 2018 evoluează sub steagul Ciprului, a câștigat, miercuri, cel mai tensionat meci din turul secund al calificărilor de la Roland Garros

Sportiva din Constanța s-a impus dramatic, scor 3-6, 6-4, 7-6 (13-11), în fața cehoaicei Dominika Salkova (19 ani, locul 151 WTA) și se află la un succes distanță de prima participare a carierei pe tabloul principal al unui turneu de Mare Șlem.

Câștigătoare a unui turneu ITF în Brazilia, la Florianopolis, la start de aprilie, Raluka Șerban a plecat cu șansa a doua în fața mai tinerei sale adversare, iar calculele hârtiei s-au respectat până aproape de ceea ce părea că va fi finalul meciului și al aventurii sale în ediția 2024 a Grand Slam-ului francez. Condusă cu 6-4, 4-3 și serviciul, reprezentanta Ciprului a reușit o serie de trei game-uri consecutive și a împins meciul într-un decisiv dramatic.

În manșa a treia, Șerban, considerată cândva liderul generației sale în tenisul românesc, a servit pentru a închide partida la 5-4, apoi a pierdut avantajul și adversara sa a ajuns în postura de a avea două mingi de meci la 6-5 și serva.

Când zarurile păreau aruncate, a găsit puterea de a reveni din nou și a trimis meciul într-un super-tiebreak unde a avut, din nou, nervii mai tari: a anulat al treilea match point al cehoaicei la 9-10, apoi s-a impus cu 13-11 după două ore și 43 de minute de joc, punând capăt unui thriller în care s-au servit nu mai puțin de 16 duble greșeli.

Raluka Șerban, la un succes de performanța carierei

Capabilă să supraviețuiască unei lupte "la baionetă", a 205-a jucătoare a lumii se află la doar o victorie distanță de împlinirea unuia dintre obiectivele carierei, accederea pe tabloul principal al unui turneu de Mare Șlem.

Pentru a se număra printre cele mai bune 128 de jucătoare de la Paris, constănțeanca trebuie să îndeplinească, însă, o misiune dificilă și să o învingă în ultimul tur al calificărilor pe japoneza Moyuka Uchijima (23 de ani), sportivă clasată printre cele mai bune 100 de jucătoare ale lumii, pe locul 80. Până la 26 de ani, cea mai bună jucătoare a Ciprului nu reușise să treacă de turul secund al calificărilor în turneele de Grand Slam.

Prima jucătoare din istoria Ciprului în clasamentul WTA

Crescută pe terenurile din Constanța, oraș care a dat unele dintre cele mai mari nume din istoria tenisului românesc (Simona Halep, Horia Tecău, Andrei Pavel), Raluka Șerban era considerată în urmă cu un deceniu cea mai bună jucătoare de tenis a României la categoria sa de vârstă, însă lipsa sponsorilor și a ajutorlui financiar din partea FRT au făcut-o pe ea și pe familia ei să se stabilească în Cipru.

În 2018, Șerban a luat decizia de a nu mai reprezenta România în competițiile oficiale, fiind convinsă de ciprioți că va beneficia de ajutor și condiții mai bune de dezoltare în țara pusă pe harta tenisului de către Marcos Baghdatis. În același an a și schimbat naționalitățile, devenind prima tenismenă din istoria statului Cipru care apare în clasamentul WTA, iar pe 24 iulie 2023 a atins cea mai înaltă poziție a carierei, locul 152 WTA.

"Nu am primit niciun ajutor. Da, s-a pus problema retragerii chiar anul trecut, înainte să câştig turneele de la Heraklion. Eram distrusă mental din cauză că anii treceau şi eu nu aveam bani de turnee, dar am reuşit să mă ridic şi încerc să mă ajut singură în continuare. Tenisul este singurul lucru la care mă pricep, este tot ceea ce ştiu să fac, aşa că nu m-aş vedea făcând altceva. Nu ştiu dacă m-aş mai întoarce. Îmi este dor de ţară, dar nu cred că aş mai putea să locuiesc acasă", spunea Raluka, în 2015, cu trei ani înainte să aleagă Cipru.

  • Până la 26 de ani, Raluka Șerban și-a trecut în CV 13 titluri în competițiile ITF, 322 de victorii și 164 de înfrângeri, dar și premii în valoare de 392.455 de dolari. O sumă care va crește considerabil dacă va debuta pe tabloul principal de la Roland Garros, performanță cu care ar intra definitiv în istoria tenisului cipriot.

VIDEO EXCLUSIV Artemon Apostu-Efremov, la Poveștile Sport.ro

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!