Reacție tranșantă a lui Becali după cazurile de Covid-19 de la echipă: „FCSB nu se vaccinează! Am atacat hotărârea Ministerului”

Gigi Becali covid-19 edward iordanescu FCSB Superliga Gigi Becali
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Marti 12 Octombrie 2021, 16:55
Data actualizarii: Marti 12 Octombrie 2021, 16:57

FCSB are probleme cu cazurile de coronavirus de la club. 

După cazurile de Covid-19 ale lui Cătălin Straton și Sorin Șerban, și antrenorul echipei, Edward Iordănescu, a fost testat potiziv cu noul coronavirus, astfel că nu va conduce de pe banca tehnică meciul cu CS Mioveni, programat sâmbătă, de la 20:30. 

Pe lângă aceste cazuri, mai sunt și Budescu și Șut, care au ieșit negativi la testare, însă prezintă simptome de răceală și au fost izolați de restul grupului. 

Reacția lui Gigi Becali

În urma apariției cazurilor în rândul jucătorilor, Gigi Becali a vorbit despre acest lucru, dezvăluind motivul pentru care a cerut ca protocolul de testare Covid-19 din Liga 1 să fie modificat. 

„Conform regulamentului, fotbaliștii care sunt deja vaccinați pot juca fără să mai facă teste. Asta înseamnă că ei pot avea coronavirus si n-avem cum să aflăm asta, dacă nu-i testăm. Dacă joacă având COVID pot face infarct sau atac cerebral din cauza efortului. 

Nu contează că ne îmbolnăvesc pe noi, dar pot muri pe teren. Pot să facă infarct. Și cine e de vină? Nimeni. Am atacat hotărârea Ministerului care spune că nu se mai fac teste. O facem pentru fotbaliști, vreau să apăr oamenii. Să se testeze toți înainte de meci.

Dar FCSB nu se vaccinează! De la noi, doar Budescu și încă cineva au făcut vaccinul. Eu nu le interzic, dar ei știu de la patron că nu e bine și îl iubesc și îl ascultă pe patron.

Nici pe cei din familie nu i-am obligat să nu se vaccineze. Dar le-am zis că nu mă vaccinez nici cu glonț la cap. Atunci, s-au gândit că poate e ceva periculos”, a spus Gigi Becali pentru gsp.ro

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!