Noi detalii despre omul de afaceri care a intermediat vanzarea lui Dinamo! Care este legatura dintre el si membrii programului DDB

Dinamo andrei gerea Pablo Cortacero toma sapasu Superliga Noi detalii despre omul de afaceri care a intermediat vanzarea lui Dinamo! Care este legatura dintre el si membri programului DDB
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 17 Noiembrie 2020, 13:53
Data actualizarii: Marti 17 Noiembrie 2020, 14:08

In ultimele zile, in spatiul public s-a rostit foarte mult numele lui Toma Sapasu.

In varsta de 60 de ani, Sapasu este un om de afaceri cu legaturi in Spania, care sustine ca a intermediat vanzarea clubului Dinamo catre Pablo Cortacero. Mai mult decat atat, acesta a declarat pentru ProSport ca, dupa ce si-a dat seama ca proiectul lui Cortacero este o farsa, a gasit un alt fond de investitii care sa preia clubul, insa actuala conducere ar fi refuzat.

Gazeta Sporturilor prezinta o posibila legatura intre acest Sapasu si Andrei Gerea, membru cu functie de conducere in programul DDB si fost ministru al Economiei, dar si al Energiei. 

Sursa citata noteaza ca Sapasu a infiintat in 2012, alaturi de 3 spanioli si un cetatean roman de origine greaca, o societate comerciala, care doi ani mai tarziu a devenit inactiva din punct de vedere fiscal. Jurnalistii Gazetei Sporturilor au dezvaluit ca romanul de origine greaca, Ioannis Sofianos, a devenit ulterior consilierul personal al ministrului Energiei de la acea vreme, Andrei Gerea.

Intrebat despre legatura sa cu acest Sofianos, Toma Sapasu a recunoscut ca a avut o colaborare cu acesta: "Da, e o firma cu care venisem sa luam proiecte in constructii. Am iesit din firma. Nu stiu cine e Sofianos… Aaaa, mi-am amintit. Era un grec, era angajat. Avea actiuni?! Eu stiu ca era angajat".

De asemenea, contactat in legatura cu acest subiect, Sofianos a explicat ca a colaborat cu Sapasu in trecut si ca au ramas prieteni din acel moment.

Intrebat despre legatura dintre Sapasu si Sofianos, Andrei Gerea a spus tot pentru Gazeta Sporturilor ca aceasta este o simpla coincidenta si nu cunoastea dinainte pe nimeni implicat in acest proiect spaniol de la Dinamo.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!