Costel Gâlcă a plecat de la Rapid, după ce a ratat obiectivul clubului de a se califica în preliminariile unei cupe europene, terminând pe poziția a cincea în play-off-ul Superligii.

Tehnicianul care a câștigat campionatul cu FCSB în 2015 a fost înlocuit pe Daniel Pancu. 

Noua echipă a lui Costel Gâlcă, este foarte aproape să semneze

Tehnicianul de 54 de ani nu va sta însă mult timp pe bară, pentru că negociază cu o formație din Slovenia și ar putea reveni la cârma unei echipe la doar câteva luni de la despărțirea de Rapid, conform GSP.ro.

Rămâne de văzut dacă cele două părți vor ajunge la o înțelegere, iar Gâlcă va antrena pentru prima dată în carieră în Slovenia.

UD Almeria B, România U17, FCSB, Espanyol, Al-Taawoun, Al-Fayha, Vejle BK, Al-Hazem, Radomiak Radom, Universitatea Craiova, Rapid București sunt echipele pe care le-a antrenat de-a lungul carierei Costel Gâlcă.

Tehnicianul are în palmares un trofeu de campion al României (FCSB), o Cupă a Ligii(FCSB), o Cupă a României (FCSB) și treofeul de campion al ligii secunde din Danemarca (Vejle Boldklub).

Adrian Iencsi, dezamăgit de Rapid după prăbușirea din play-off: „S-au comportat opus de ce își doresc fanii”

Actualul selecționer al naționalei U20 consideră că principala problemă a Rapidului a fost atitudinea afișată în play-off, în condițiile în care echipa părea solidă și pragmatică în sezonul regulat.

„Este un pic frustrant pentru Rapid. Pe tot parcursul campionatului au fost sus, după prima etapă din play-off erau chiar primii, cu șanse mari să câștige.

Mereu am zis-o, au dovedit-o, chiar dacă jocul nu era unul de excepție, era o echipă pragmatică, bine organizată, care acumula puncte. Dar apoi s-a repetat istoria din campionatele precedente.

Au avut o evoluție fără niciun fel de entuziasm, fără dorință, fără atitudine.

Nu știu de ce au avut acest comportament. Vedeam jucători care nu comunicau, nu se ajutau reciproc, nu aveau ambiție.

Mă uitam și la Dinamo, chiar dacă au avut și ei rezultate mai slabe, vedeam o echipă unită. S-au comportat opus de ce își doresc fanii, au ratat iar cupele europene”, a declarat Adrian Iencsi pentru sptfm.ro.