Revenit după împrumutul la Hermannstadt, Dennis Politic a fost titularizat de Marius Baciu, însă nici de această dată nu a reușit să îl impresioneze pe Gigi Becali, iar, după 45 de minute, fostul căpitan al lui Dinamo a fost înlocuit.
Marius Baciu: ”Politic ne poate ajuta oricând, credem în el!”
Gigi Becali l-a criticat dur pe Dennis Politic încă din prima etapă a noului sezon. Finanțatorul de la FCSB pare că și-a pierdut total încrederea în fostul căpitan al lui Dinamo pentru al cărui transfer a insistat o perioadă îndelungată.
Totuși, Marius Baciu, antrenorul roș-albaștrilor, are o altă părere. Baciu crede că Politic poate ajuta echipa, însă are nevoie de timp și de acomodare.
”Politic venea după o inactivitate foarte mare. S-a sufocat la un moment dat și ne era frică de-o accidentare. S-a achitat de sarcini foarte bine. Și Tomiță putea începe oricând titular, ne-am gândit să-l lăsăm și pentru o soluție în zona centrală.
Dennis s-a antrenat și el foarte bine, a avut o perioadă de pregătire excelentă, dar venea după o lungă perioadă de inactivitate. Am stat și ne-am gândit dacă să-l introducem pe el sau pe Tomiță de la început.
Bineînțeles, am vrut să-i dăm încredere lui Politic, să se reintegreze în echipă și știm că ne poate ajuta oricând. Credem în el, la fel cum credem în toți jucătorii”, a spus Baciu la conferința de presă.
Ce a spus Gigi Becali despre Dennis Politic
”Dacă un fotbalist nu face faza defensivă, măcar fă ceva în atac. Dacă nici colo, nici colo, ce să faci cu el. E posibil să mai joace, dar nu prea mai cred.
Vin ăștia trei jucători, vine și ăsta cu care am semnat astăzi (n.r.- Aymen Boutoutaou). Mai este și David Miculescu care e în dreapta acolo. Cisotti se eliberează și el în centru. Deci nu prea mai cred că mai poate.
Politic e talentat, dar dacă e fricos în viață, mai ales la fotbal, nu poate să reușească dacă e fricos. E posibil să îl băgăm în campionat, dacă suntem avansați în cupele europene, să zicem în primăvara europeană, atunci să spunem că e posibil să joace.
I-am dat o șansă! Eu cred că în dreapta nu poate să joace, tot în stânga”, a spus Gigi Becali despre Dennis Politic.