Antrenorul român a reușit o performanță incredibilă încă din primul an pe banca lui Inter și a bifat eventul.

Cristi Chivu nu va avea o misiune ușoară în stagiunea viitoare, când se va lupta din nou cu Napoli, AC Milan, Juventus, AS Roma și Como.

Cristi Chivu, aprecieri de la viitorul Pio Esposito: „Trebuie doar să-i mulțumesc”

Mattia Mosconi este unul dintre jucătorii de perspectivă din academia lui Inter, iar Cristi l-a debutat la 19 ani într-un meci cu Lazio, încheiat 3-0.

Atacantul italian a mai jucat apoi 15 minute în remiza cu Verona din campionat.

Mosconi i-a mulțumit lui Cristi Chivu pentru încredere și a dezvăluit cum l-a ajutat antrenorul român, despre care a spus că este unul dintre tehnicienii de top.

„Trebuie doar să-i mulțumesc lui Chivu, așa cum am făcut și când m-a debutat. Este o persoană fantastică, te ajută în orice moment. Dacă e de făcut un compliment, îl face, iar dacă greșești, te ajută. Este un mare antrenor și va avea cu adevărat un viitor de top.”, a spus Mattia Mosconi, conform TMW.com.

Asemănat cu Pio Esposito, atacantul de 19 ani a recunoscut că încearcă să învețe cât mai multe de la conaționalul său.

„În acest moment mă inspir foarte mult de la Pio. Este un băiat tânăr ca mine, dar foarte puternic, iar eu încerc să «fur» câte ceva de la el în fiecare zi.”, a adăugat atacantul italian.

Cine va fi principalul adversar al lui Cristi Chivu 

Cristi Chivu a câștigat la pas titlul în Serie A în sezonul trecut, dar Massimiliano Allegri, noul antrenor al lui Napoli, ar putea să îi pună probleme tehnicianului român.

Antonio Paganin, fostul fundaș central a lui Inter în perioada 1990 - 1995, e de părere că Napoli cu Allegri pe bancă ar putea fi cea mai mare amenințare pentru „nerazzurrii”.

„Trebuie să facă mai mult (n.r. Inter). În acest moment nu va fi o misiune ușoară. Inter trebuie să se teamă de Napoli, pentru că în acest an el (n.r. Massimiliano Allegri) nu a reușit să se califice în Liga Campionilor, fiind implicat într-o serie de conflicte interne.

Va fi o revanșă personală pentru el și va avea un puternic spirit de revanșă. Acum se află la o echipă valoroasă și va fi principalul adversar al lui Inter. Este însetat după revanșă.”, a spus Antonio Paganin, conform TMW.com.