Fundașul francez a revenit la Milano după împrumutul la Marseille, însă nu intră în planurile lui Cristi Chivu.
Chivu nu se bazează pe Pavard
Potrivit presei din Italia, Inter este dispusă să îl cedeze definitiv pe Benjamin Pavard și așteaptă oferte cuprinse între 12 și 15 milioane de euro.
Francezul a avut un sezon complicat. După un conflict cu oficialii clubului, Pavard a fost împrumutat la Marseille, însă francezii au decis să nu îl păstreze.
Întrebat despre viitorul fundașului, Cristi Chivu a oferit un răspuns rezervat la prima conferință de presă la care a luat parte înainte de noul sezon.
„Este jucătorul nostru. Știm ce decizii am luat anul trecut. Vom avea ocazia să-l vedem la lucru și apoi vom lua o hotărâre”, a declarat tehnicianul român.
Pe lângă suma de transfer, plecarea francezului ar reduce considerabil și fondul de salarii al clubului, Pavard fiind unul dintre cei mai bine plătiți jucători din lot.
Fundașul francez a disputat 70 de meciuri în tricoul lui Inter, reușind un gol și patru pase decisive. Potrivit Transfermarkt, Benjamin Pavard este cotat în prezent la 12 milioane de euro.