Înlocuitorul lui Conte, talismanul lui Tottenham! Cine este antrenorul care are numai victorii pe banca clubului londonez

Tottenham Antonio Conte antrenor secund Cristian Stellini Premier League Anglia
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 20 Februarie 2023, 14:20
Data actualizarii: Luni 20 Februarie 2023, 14:20

Spurs s-a impus cu 2-0 în meciul contra lui West Ham, în ultima etapă din Premier League. 

Antonio Conte s-a operat de vezică biliară și a rămas în Italia pentru recuperare, urmând să se reîntoarcă pe banca lui Tottenham în perioada următoare. 

Stellini, trei victorii din trei meciuri, în absența lui Conte

În absența fostul tehnician de la Juventus, Chelsea și naționala Italiei, staff-ul lui Totteham a fost condus de secundul Cristian Stellini (47 de ani). Acesta este originar din Lombardia, a jucat ca fundaș la Novara (1992-1994), SPAL (1994-1996), Ternana (1996-2000), Como (2000-2003), Juventus (2003) și Genoa (2004-2007). Ca antrenor, a fost principal la Genoa Primavera (2015-2017) și Alessandria Calcio (2017), dar și secund la Siena (2010-2011), Juventus (2011-2012), Inter Milano (2019-2021) și Tottenham (2021-2023). 

El are la activ trei meciuri ca "vioară întâi" la Tottenham, câștigând partida cu Olympique Marseille (2-1 / noiembrie 2022), duelul din ultima etapă a grupelor Champions League, care a adus calificarea în faza optimilor de finală, dar și partidele din Premier League cu Manchester City (1-0) și West Ham United (2-0). Cel mai probabil, Stellini va mai conduce echipa și în meciul cu Chelsea din campionat și contra lui Sheffield United din Cupa Angliei. Italianul nu e la prima asemenea performanță, el câștigând alte trei meciuri cu Inter Milano, când l-a susbstituit tot pe Conte. 

Urmează meciuri foarte importante pentru Tottenham 

În acest moment, Spurs se află pe locul al patrulea în clasamentul primei ligi engleză, cu 42 de puncte în 24 de meciuri, urmându-le pe Arsenal (54p, 23m), Manchester City (52p, 24m) și Manchester United (49p, 24m) și surclasându-le pe Newcastle United (41p, 23m) și Fulham (38p, 24m). Pentru londonezi urmează dueluri în campionat cu Chelsea (26 februarie / acasă), Wolverhampton (4 martie / deplasare), Nottingham Forest (11 martie / acasă) și Southampton (18 martie / deplasare).

În acest sezon, echipa a fost eliminată în turul al treilea la EFL Cup (0-2 cu Nottingham Forest), dar va juca în turul al cincilea al FA Cup cu Sheffield United (1 martie / deplasare) și returul optimilor de finală ale Champions League cu AC Milan, pe 8 martie, după 0-1 în prima manșă.

Foto - Getty Images

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!