„M-a omorât! Știam că nu am nicio șansă” Simona Halep crede că Serena Williams va rămâne inegalabilă pentru totdeauna

simona halep serena williams Serena Williams retragere Simona Halep Tenis WTA Simona Halep WTA Toronto 2022 Tenis
Marcu Czentye
Data publicarii: Vineri 12 August 2022, 12:55
Data actualizarii: Vineri 12 August 2022, 12:54

Simona Halep a vorbit la superlativ despre Serena Williams și a explicat punctual motivele pentru care va rămâne o figură istorică în tenisul feminin. 

Simona Halep (30 de ani, 15 WTA) a afirmat într-o conferință de presă organizată la Toronto că Serena Williams a schimbat tenisul feminin prin forță, încredere, stilul agresiv de joc și abilitatea de a lovi direct câștigător în nenumărate rânduri. 

În plus, sportiva din Constanța a precizat că serva sportivei americane a fost de neatins, în anumite momente ale meciurilor, iar dorința Serenei Williams de a câștiga fiecare punct va rămâne o caracteristică istorică a jucătoarei din Michigan. 

Simona Halep nu crede că vreo jucătoare va putea replica dominația Serenei Williams în circuitul WTA

„Nu am urmărit acest lucru, să o egalez! Pentru că știam că nu am nicio șansă! Dar de fiecare dată când am jucat împotriva ei am învățat câte ceva. Ea este super profesionistă și super încrezătoare pe terenul de tenis. Cred că are o mulțime de calități ca jucătoare de tenis!

Îmi amintesc în anul 2013, atunci când am jucat împotriva ei în semifinale la Roma (meciul s-a terminat 6-3, 6-0 pentru Serena Williams). M-a omorât! Dar în acel an nu a pierdut nici măcar un meci pe zgură! Ea a fost singura care a dominat tenisul atâția ani la rând. Și cred că niciodată nu se va mai întâmpla asta,” a completat Simona Halep, vorbind despre Serena Williams, în contextul retragerii sale anunțate

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!