În momentul de față, FCSB ocupă locul 11 în clasament, cu 31 de puncte, la cinci lungimi în urma Oțelului, ocupanta locului șase, ultima poziție care duce în play-off.

Costel Pantilimon crede că lui Gigi Becali îi poate ieși planul, iar FCSB poate deveni din nou campioană

După ani de zile de când nu a mai făcut acest lucru, Gigi Becali a luat taurul de coarne și a mers luni la baza de pregătire a echipei pentru a sta de vorbă cu jucătorii și pentru a afla ce nu funcționează la echipă. De altfel, finanțatorul de la FCSB a luat o decizie drastică: îl scoate din primul 11 pe Târnovanu și îl va pune titular pe portarul U21 Matei Popa, astfel încât roș-albaștri să aibă doar jucători de câmp seniori.

Costel Pantilimon nu își explică motivul pentru care FCSB a ajuns în această situație disperată în care este în pericol să rateze calificarea în play-off. Pantilimon crede că principalul motiv al lipsei rezultatelor de la FCSB este faptul că roș-albaștrii și-au pierdut total încrederea și nu mai există niciun jucător care să tragă echipa după el.

E oarecum surprinzător. Am zis-o de nenumărate ori, lotul lui FCSB e unul foarte valoros și numeric stă foarte bine, doar că nu se leagă rezultatele. Am tot discutat de momente, de acum și-au revenit, de acum vor aduna puncte, dar uite că s-au încurcat când chiar au nevoie de puncte pentru a ajunge cel puțin în play-off.

E clar, meciurile devin din ce în ce mai puține, punctele nu se adună, te îndepărtezi de speranța de a prinde un ultim loc de play-off. Este ciudat să nu vezi FCSB acolo. Vorbim de campioana en-titre, care sezonul trecut a practicat un fotbal foarte bun atât în campionatul intern, cât și în cupele europene.

Îți era greu să vezi o decădere atât de mare într-un timp atât de scurt. Poate în prima parte a campionatului a fost acea epuizare din sezonul trecut, o pregătire de vară care nu ți-a permis să încarci foarte mult. În momentul de față, încrederea nu este de partea nimănui din lot. În alte sezoane, în momentele grele, erau anumiți jucători pe care îi vedeai cu încrederea la pământ, dar veneau alții din spate.

 În momentul de față, e destul de greu să găsești 3-4-5 jucători care să tragă echipa după ei. E un moment în care încrederea e la pământ, dar eu tot sper pentru că în ADN-ul lor au pedigree de echipă mare”, a spus Costel Pantilimon pentru PRO TV și Sport.ro.

”Panti” crede însă cu tărie că FCSB poate salva sezonul și, mai mult decât atât, fostul portar este convins că profeția lui Gigi Becali se poate îndeplini. Finanțatorul roș-albaștrilor și-a propus ca echipa sa să câștige ultimele șapte meciuri din campionatul regulat și să intre în play-off la diferență mică de puncte față de echipele fruntașe. În ciuda rezultatelor care nu îi dau prea multe șanse lui FCSB, Gigi Becali vrea să câștige din nou titlul, iar Costel Pantilimon spune că acest scenariu este mai mult decât realizabil.

Clar, matematic se poate. În momentul în care va intra în play-off, și mi-aș dori să ajungă acolo, o văd una dintre echipele care să se bată din nou la câștigarea campionatului. Șanse sunt, dar primul pas e să ajungă în play-off. (…)

Eu cred că da, am mai zis-o, FCSB are capacitatea de a câștiga fiecare meci, indiferent de adversar. La ce lot valoros au și la experiența lor, Pot domina fiecare adversar, nu se pune problema. În momentul de față e lipsă mare de încredere. Sper să se adune lucrurile într-un timp cât mai scurt, pentru că meciurile se împuținează. Unele echipe sunt aproape de play-off și vorbim de două sau trei echipe, Craiova, Rapid și Dinamo, care sunt deja contracandidate clare la câștigarea campionatului, dar vedem”, a adăugat Panti.