Catalanii primesc un ajutor important în realizarea mutării chiar din partea atacantului argentinian, considerat prioritatea numărul 1 pe Camp Nou în vară.
Julian Alvarez vrea să plece de la Atletico Madrid la Barcelona
Julian Alvarez este pregătit să facă tot ce îi stă în putere pentru a-i determina pe madrileni să îi accepte mutarea în tabăra „blaugrana”.
Argentinianul l-a informat pe Deco, directorul sportiv al catalanilor, că este pregătit să își forțeze plecarea de la Atletico Madrid, potrivit Sport.es, publicație citată de Transfer News Live.
Cu toate acestea, Alvarez își va respecta contractul cu profesionalism, chiar dacă se va lovi de un refuz.
Dorința atacantului, lovitura de teatru a Barcelonei
Conform surselor citate anterior, cel mai important om din atacul lui Atletico Madrid este pregătit să își informeze clubul că își dorește să se transfere la Barcelona.
La rândul ei, conducerea catalanilor va veni cu o ofertă mai avantajoasă față de precedenta propunere înaintată către madrileni.
Barcelona este dispusă să facă tot ce îi stă în putere pentru a-și atinge principalul obiectiv pe piața transferurilor în vară: aducerea lui Julian Alvarez de la Atletico Madrid.
Barcelona sparge banca pentru Alvarez
150.000.000 de euro este suma pe care conducerea catalanilor este dispusă să o achite pentru a-l transfera pe Julian Alvarez, informează elnacional.cat.
Barcelona se pregătește să reacționeze astfel în contextul în care Arsenal, principala concurentă în lupta pentru semnătura lui argentinianului, vrea să achite aceeași sumă.
Julian Alvarez poate să îl întreacă pe Ousmane Dembele
Dacă Barcelona va avea succes și mutarea se va concretiza, Julian Alvarez va deveni cel mai scump transfer din istoria catalanilor.
Recordul îi aparține în prezent lui Ousmane Dembele, cumpărat de clubul „blaugrana” cu 148.000.000 de euro de la Borussia Dortmund în vara anului 2017.
- 15 trofee a cucerit Julian Alvarez în carieră alături de River Plate, Manchester City și naționala Argentinei, printre care Cupa Mondială din 2022 și Champions League în 2023.
- 49 de meciuri, 20 de goluri și 9 pase de gol a strâns Alvarez la Atletico Madrid în sezonul trecut, la care evoluează din august 2024, de când a fost transferat de la Manchester City.