Daniel Bîrligea (26 de ani) a avut evoluții sub așteptări în acest debut de sezon. În primele cinci partide disputate în toate competițiile a reușit să marcheze un singur gol, iar Gigi Becali a anunțat deja că îi caută un concurent serios pe post.
Marele vis al patronului de la FCSB pentru această vară este Denis Drăguș (27 de ani), atacantul care nu mai intră în planurile celor de la Trabzonspor și ar fi tentat de o revenire în Superliga României, mai ales că Becali e gata să-i ofere un salariu impresionant.
Ciprian Marica îl face praf pe Daniel Bîrligea: ”E în punctul mort. Nu produce nimic”
Ciprian Marica (40 de ani), fostul atacant de la Stuttgart, Schalke și Getafe, l-a urmărit pe Daniel Bîrligea în meciul dintre FCSB și Farul Constanța (2-2) și a tras o concluzie clară.
„Mi se pare că nu e prezent, nu e cu capul la echipă. Cel puțin așa mi se pare din afară. Nu e concentrat pe ce are de făcut. Chiar mă uitam la el în timpul jocului la ce face, cum analizează fazele, e complet inactiv.
Nu-l simt că e prezent în joc, nici verbal. Mi se pare că e la punctul mort, nu produce nimic. De ce se întâmplă asta? Nu pot să spun. I-ar trebui concurență, atunci te trezești”, a spus Marica, la emisiunea ”VOYO SPORT LIVE”.
Venit de la CFR Cluj în 2023 în schimbul sumei de trei milioane de euro, Daniel Bîrligea a bifat până la momentul redactării acestui articol 77 de meciuri în tricoul lui FCSB, a marcat 31 de goluri și a livrat opt pase decisive.
CV-ul lui Ciprian Marica
În prezent acționar la Farul Constanța, Ciprian Marica a debutat în 2001 la Dinamo, echipă în academia căreia s-a format ca fotbalist profesionist și de la care a plecat la Șahtior Donețk în 2004 pentru 5.000.000 de euro.
Marica a evoluat ulterior pentru VfB Stuttgart, Schalke 04, Getafe și Konyaspor. Vârful care a participat cu România la EURO 2008 s-a retras de la FCSB în 2016.
În cariera sa a câștigat de două ori Liga 1 și Cupa României cu Dinamo. Și-a adjudecat, de asemenea, cu Șahtior campionatul de trei ori, respectiv Cupa și Supercupa Ucrainei o dată.
Ciprian Marica mai are în palmares Cupa Intertoto cu VfB Stuttgart și Cupa Ligii României cu FCSB.
- 81 de goluri în 382 de meciuri oficiale a adunat Ciprian Marica la nivel de club.
- 25 de goluri în 72 de selecții a reușit Marica pentru România.