Atacantul sud-american ar costa, însă, o avere. Atletico Madrid nu este dispusă să-l cedeze pentru o sumă mai mică de 150 de milioane de euro, în ciuda dorinței lui Alvarez de a părăsi echipa pentru un transfer pe Camp Nou.
Barcelona are planul ”B”: Dusan Vlahovic așteaptă un semn
Dacă Barcelona nu va reuși să ajungă la un acord pentru această mutare, catalanii au ”pe masă” și planul ”B”: Dusan Vlahovic (26 de ani), atacantul care este în prezent liber de contract după ce s-a despărțit de Juventus.
Publicația catalană Sport scrie că sârbul are o ofertă concretă de la Beșiktaș, dar așteaptă un semn de la campioana Spaniei pentru a lua o decizie cu privire la viitorul său.
Pentru Vlahovic ar exista și varianta unui transfer în Premier League, pentru care este dispus să-și reducă pretențiile financiare, mai notează sursa citată anterior.
- Vlahovic are 68 de goluri și 16 pase decisive în 168 de meciuri pentru Juventus, iar cota sa de piață este estimată la 35 de milioane de euro, potrivit Transfermarkt.
Sârbul avea cel mai mare salariu de la Juventus: câștigă anual 12 milioane de euro pe sezon, dublu față de Marcus Thuram de la Inter Milano.