FOTO Doar fanii înfocați ai Realului îl mai recunosc! Transformare incredibilă pentru fostul star

Doar fanii înfocați ai Realului îl mai recunosc! Transformare incredibilă pentru fostul star La Liga

Un fost jucător al Realului arată incredibil, deși s-a retras de ani buni din fotbal. 

A jucat la Real Madrid, Bayern Munchen sau Hamburger SV, iar după de s-a retras s-a reprofilat și rupe sala de forță. E vorba de brazilianul Ze Roberto, care la 8 iulie a împlinit 51 de ani! 

Retras din fotbal la finalul anului 2017, de la Palmeiras, când avea deja 43 de ani, Ze Roberto se menține la un nivel fizic de invidiat. Deși mulți fotbaliști pun rapid multe kilograme după retragerea din activitate, așa cum este și cazul unor foști colegi de-ai săi din naționala Braziliei, Ze Roberto este un adevărat exemplu din acest punct de vedere.

Ze Roberto arată impecabil la 51 de ani!

Chiar dacă s-a retras din fotbal, brazilianul nu a renunțat la sport. A devenit antrenor personal de fitness și impresionează pe rețelele sociale prin fizicul său. Secretul? "Nu am niciun viciu. Nu consum băuturi alcoolice, nu fumez, mănânc foarte sănătos și dorm foarte bine", a declarat Ze Roberto.

Ze Roberto, în formă maximă la 51 de ani | GALERIE FOTO

  • Ze roberto 03

Fost mijlocaș la Real Madrid sau Bayern Munchen, Ze Roberto consideră că are un fizic mai bun chiar și decât Cristiano Ronaldo, starul portughez care a impresionat întotdeauna la acest capitol: 

"Astăzi aș spune că am un fizic mai bun decât al lui pentru că eu am reușit să joc până la vârsta de 43 de ani. Dacă și el o va face, atunci voi spune că el este mai bun", a punctat sud-americanul.

Crescut de formația braziliană Portuguesa, Ze Roberto a fost transferat în 1997 de Real Madrid, unde a petrecut un an și a reușit să își treacă în palmares Liga Campionilor, titlul și Supercupa Spaniei. Pentru brazilian a urmat un împrumut la Flamengo (1998) și un transfer definitiv la Bayer Leverkusen (1998-2002).

Ze Roberto, fost fotbalist la Real Madrid și Bayern Munchen

Ze Roberto a avut parte de cele mai mari satisfacții la Bayern Munchen, formație la care a evoluat în două perioade diferite (1998-2002 și 2007-2009) și a strâns 248 de meciuri, 20 de goluri și 62 de pase decisive. 

Printre trofeele cucerite de fostul mijlocaș alături de bavarezi se numără patru titluri în Bundesliga și patru Cupe ale Germaniei. Spre finalul carierei, Ze Roberto a mai jucat la Club Nacional, Santos, Hamburg, Al Gharafa, Gremio și Palmeiras.

Născut la Sao Paulo, Ze Roberto a debutat la naționala Braziliei în august 1995 și a participat la două ediții ale Campionatului Mondial (1998 și 2006), acumulând 83 de prezențe și șase goluri pentru Selecao. De asemenea, mijlocașul a cucerit de două ori Copa America alături de Brazilia (1997 și 1999).

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!