De multe ori s-a vehiculat că Tănase i-ar divulga patronului de la FCSB informații din vestiarul echipei.
Mihai Pintilii: ”Tănase ne ajută foarate mult și cu relația pe care o are cu Gigi!”
Mihai Pintilii a fost întrebat despre acest aspect, însă antrenorul secund al campioanei României spune că lucrurile personale dintre Becali și Florin Tănase nu afectează cu nimic atmosfera din cadrul echipei. De altfel, Pintilii susține că relația strânsă pe care Tănase o are cu finanțatorul echipei îi ajută destul de mult pe roș-albaștri.
Mai mult, Pintilii a avut doar cuvinte de laudă la adresa fotbalistului pe care îl consideră un ”super profesionist”.
”Pe noi ne ajută foarte mult, cu experiența lui, cu tot, și cu relația pe care o are cu Gigi, dar nu are legătură, că el ce face vorbește separat. E un tip care e super profesionist, își face treaba excelent, se pregătește bine, în cantonament a fost unul dintre cei mai buni, el și Chiricheș”, a spus Mihai Pintilii la Digi Sport.