Dinamo s-a despărțit de Zeljko Kopic și l-a numit imediat ca principal pe portughezul Nuno Campos, ultima dată antrenor în Ungaria.

Iar numele primului jucător care a semnat cu echipa mare a ”câinilor” în mandatul lusitanului a fost anunțat de pagina Academia de Fotbal Dinamo București.

Eduard Ilincaș, primul contract profesionist cu Dinamo

”𝐔𝐧 𝐯𝐢𝐬 𝐝𝐞𝐯𝐢𝐧𝐞 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞! ❤️⚽

ILINCAȘ EDUARD CRISTIAN

Academia SC Dinamo 1948 SA are bucuria și mândria de a anunța semnarea primului contract de jucător profesionist de către Ilincaș Eduard (31.07.2009), unul dintre cei mai talentați și promițători jucători ai academiei noastre.

Acest moment reprezintă împlinirea unui vis construit prin muncă, pasiune, sacrificii și încredere. După trei ani petrecuți în Academia SC Dinamo 1948 SA, sute de antrenamente, meciuri, emoții ȘI provocări.

Edy este un jucător special. Talentul său nativ, creativitatea și imaginația pe care le aduce în joc îl transformă într-un fotbalist capabil să găsească soluții acolo unde alții văd doar obstacole. Are capacitatea de a destabiliza adversarul atât prin acțiuni individuale,

transmițând o eleganță aparte jucând fotbalul cu naturalețe, cu bucurie și cu libertatea celui care se simte în elementul său.Este unul dintre acei jucători care transformă fotbalul într-un spectacol și care îi fac pe cei din jur să privească jocul cu entuziasm și admirație.

Calitățile sale i-au oferit deja oportunitatea de a avea primele contacte cu echipa de seniori a clubului, un pas important în dezvoltarea sa și o confirmare a potențialului pe care îl deține.

Semnarea acestui contract reprezintă atât o răsplată pentru munca depusă până acum, cât și începutul unui nou capitol. Un capitol în care suntem convinși că va continua să crească, să inspire și să reprezinte cu mândrie valorile alb-roșii.

Felicitări, Edy! Îți dorim mult curaj, sănătate și succes și sperăm să atingi întregul potențial al talentului tău. Continuă să visezi, să muncești și să crezi în drumul tău!

🔴⚪ Dinamo crește, dezvoltă și promovează talentul!”, a precizat Academia de Fotbal Dinamo București.

Andrei Nicolescu face anunțul momentului la Dinamo: ”Vom discuta cu el”

Georgi Milanov (35 de ani), Jordan Ikoko (32 de ani), Kennedy Boateng (29 de ani) și Valentin Țicu (25 de ani) sunt, până acum, jucătorii care vor pleca sigur de la Dinamo. 

Contractele lor au ajuns la final, situație în care se regăsește și mijlocașul Eddy Gnahore (32 de ani).

Francezul va fi solicitat de conducerea clubului pentru o discuție în următoarea perioadă. Cel mai probabil, Gnahore va primi o propunere de prelungire a înțelegerii, în condițiile în care evoluțiile sale au fost apreciate atât în rândul suporterilor, cât și de conducere.

„Cei care și-au terminat contractul cred că, în afară de Eddy Gnahore, pleacă 100%. Cu Eddy vom avea o discuție. Contează foarte mult și părerea noului antrenor și, pentru veniri, la fel”, a spus Andrei Nicolescu, la Digi Sport.

Gnahore a ajuns la Dinamo în iarna anului 2024, când echipa se lupta pentru evitarea retrogradării. A fost una dintre cele mai importante piese în echipa ”sudată” de Zeljko Kopic, motiv pentru care șefii clubului vor să-l păstreze.

În România, Gnahore a venit cu un CV impresionant. A jucat pentru Manchester City și Birmingham la nivel de juniori, iar apoi a mai trecut pe la Carrarese, Napoli, Carpi, Crotone, Perugia, Palermo, Amiens sau Ascoli.