Andrei Grecu scrie despre etapa a șasea din Superliga României

Eu ce să mă fac când etapa începe la Clinceni cu Slobozia vs Metaloglobus. Nu doar că nu-ți mai vine să dai pagina, dar pe niciun raft nu te tentează s-o strecori. Meciul care a adunat vreo 30-40 de oameni din Slobozia care n-au mai schimbat canalul la ora aia nu justifică televizarea unui meci atât de obscur. 

UTA încearcă să treacă peste statutul de surpriză episodică și să devină o certitudine. Mihalcea ajunge la o echipă serioasă, nimerește transferurile din vară și acum o pune pe Bătrâna Doamnă la masă cu cei mari. Dinamo pare că vrea să mai trăiască o vreme doar din acel 4-3 cu marea rivală. 

Petrolul și Hermannstadt stau pe loc cu un 1-1 care nu încurcă pe nimeni și nu ajută pe nimeni. Prea-lăudatul Sibiu al lui Măldărășanu rămâne fără victorie în primele 6 etape. Ciobi o bate doar pe Metaloglobus într-o lună și jumătate și pare că așteaptă meciul cu Ciucul ca să forțeze un nou succes în Liga 1. 

Csikszereda era s-o pună de-o surpriză cu Craiova, dar n-a fost cazul. Oltenii merg cu verde pe linie și s-au urcat singuri în vârf și nu au de gând să se uite în jos. Oricum, dacă pe Rădoi nu-l încurca play-offul din Europa, alta era povestea de la Ciuc. 

FCSB și CFR încep „pe minus” ca să fie mai interesant traseul pe parcurs. Editorial de Andrei Grecu

CFR și Botoșani fac meciul etapei, un 3-3 de pus în ramă și de dat play, pe repeat. CFR atacă, dar nu mai poate să bată pe nimeni. Botoșani ajunge de trei ori la poartă, dă 3 goluri, dar Grozavu pleacă, cumva, supărat de la Cluj. 

FCSB se pierde rapid cu firea și irosește șansa să fie prima echipă care bate Rapidul în acest sezon. Nu mereu câștigă echipa care a fost mai bună. Așa și acum. Un atacant care mai mult încurcă de vreo doi ani, intră și din nimic și fără să facă ceva ieșit din comun, dă o doppietta și e omul serii. Koljic nu cred că-și mai revine. Păcat, era bun de tot acum vreo 3-4 ani. 

Oțelul își aduce aminte că istoria o pune în catalog la secțiunea nulă în deplasare. Cam aici ajunge, după ceva ani și actualul Oțelul. Greu de bătut în Țiglina 3, pe arena locală, dar incompatibilă cu orice locație departe de casă. FC Argeș se leagă de clișeul „și-au dorit mai mult victoria” și o bat cu 2-0 pe Oțelul. 

Etapa se închide cu un Farul - U Cluj 0-1 despre care nu se discută decât de arbitraj. Așa cum am menționat, repetitiv, Farul nu leagă vreo consistență apare în joc și norocul nu ține de foame la infinit. După ce-au păcălit câteva etape cu victorii nemeritate, U Cluj se lovește de același laitmotiv, de care profită U Cluj.