Caramavrov elogiază performanța românului care a cucerit Italia.
Când te afli la prima experiență ca antrenor al unei echipe mari, vestiarul te poate copleși, te poate domina din punct de vedere psihologic dacă nu ești atât de tare încât să-l domini tu.
Practic, nu te recomandă mare lucru. Ești abia la al doilea an de antrenorat în Serie A. De ce te-ar respecta Lautaro Martinez, Thuram, Dumfries, Calhanoglu și toți ceilalți?
În iunie anul trecut, pe Chivu nu-l recomanda vreo mare performanță ca antrenor ca să devină „principalul” lui Inter. O salvase pe Parma de la retrogradare, ce-i drept, și cam atât. Dar Chivu avea în spate mai mult decât această salvare, anume o muncă asiduă și umilă pe care a făcut-o timp de șase ani la echipele de juniori ale lui Inter. Adică munca de jos, poate cea mai grea, cu copiii, unde trebuie să modelezi caractere și să crești jucători.
Când a fost numit la echipa mare a lui Inter, o lume întreagă s-a mirat. Unii îl considerau „prea blând și fără experiență”, și cam așa era, alții spuneau că e „provizoriu” acolo și că nu are cum să reușească. Dar românul avea în spate niște comori imense, unele dobândite în cariera de jucător, altele cu care s-a născut.
Șapte ani la Inter, „tripleta de aur” în 2010 (Champions League, Scudetto și Cupa Italiei), alte două titluri, încă o Cupă ale Italiei, două Supercupe ale Italiei, Campionatul Mondial al Cluburilor îl așezau printre marii jucători ai acestui club. Apoi, o inteligență peste media fotbaliștilor, datorită căreia s-a impus în vestiarele de la Ajax, Roma și Inter, banderola de căpitan pe care a purtat-o când era „lăncier”, dar și în tricoul nerrazurilor, i-au dat „greutate”.
Prin toate cele de mai sus, și-a câștigat respectul în fața tuturor, jucători, staff, conducere. A știut ce să vorbească și cum să o facă în fața unor vedete cu personalitate, i-a îmblânzit rapid prin discurs, comportament, seriozitate și prin ceea ce fusese ca jucător. N-a mai contat că n-avea experiență ca antrenor. A avut argumente ca să compenseze aparentele minusuri.
Dar avea experiență în mari vestiare, la Ajax, la Roma, la Inter. Știa cum se vorbește acolo, cum să-i ia pe jucători, cum să-i sensibilizeze și să-i mobilizeze. A creat un grup de bărbați adevărați care se ajută reciproc pe teren și fac totul pentru ca echipa să câștige. „Am adus empatie și umanitate, de care era mare nevoie într-un vestiar sfâșiat de certuri și orgolii personale”, explică românul marele succes din acest an.
Apoi, a venit cu ceva nou și la nivel tehnico-tactic. Nu s-a cramponat de strategii ultraofensive, pe care le învățase în Italia ca jucător, ci a combinat tot ce știa de aici cu stilul mai creativ și mai liber din Olanda, de la Ajax. A avut tupeu tactic, iar Inter a început să marcheze două, trei, patru goluri pe meci, a ajuns să aibă cel mai bun atac din Serie A, cu o medie de 2,34 goluri per meci (82 de reușite în 35 de partide), a jucat de multe ori spectaculos.
Bineînțeles că au fost și eșecuri și meciuri în care nimic nu a mers, dar și de aici Chivu și-a fabricat un atu. A luat-o din nou de la capăt cu aceeași abnegație și încăpățânare, cu acceași înverșunare și plăcere, pe care le-a impregnat și jucătorilor săi.
Chivu e de-al nostru, e Made in Romania, melodia pe care s-a petrecut azi-noapte în vestiarul lui Inter. Un român cucerește Italia - o mândrie pentru noi, conaționalii lui. N-am mai avut un astfel de ambasador în fotbalul mare poate de la Ștefan Kovacs, care câștiga de două ori Cupa Campionilor cu Ajax în anii 70.
Bravo, Cristian! Cu tine am scos și noi capul în fotbalul mare.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
