Universitatea Craiova s-a impus cu 5-0 în fața lui FCSB, într-un meci din runda a 10-a din sezonul regulat al Superligii.
Oltenii au marcat prin Assad Al Hamlawi (29', 45+3'), Alexandru Cicâldău (57') și Simon Elisor (69', 87').
Assad Al Hamlawi, ironic după umilința administrată lui FCSB
Atacantul oltenilor a reușit o „dublă” în partida de pe „Ion Oblemenco” și a fost cel care a deschis scorul. Assad Al Hamlawi a deschis scorul în urma unei faze la care apărarea lui FCSB a uitat de el la un out de margine.
După meci, palestinianul nu s-a ferit să spună că apărătorii roș-albaștrilor „dormeau” și el a profitat de neatenția lor.
„Am văzut că dormeau și m-am dus în spatele lor și am avut un gol simplu. Da, dormeau! Dacă simt că ne-am umilit rivalii? Dacă pierdeai 0-5 ce ai fi gândit?
Despre transferul meu sunt doar zvonuri. Mă simt confortabil stând aici. Echipa e minunată. Am prieteni buni aici, de asemenea. Țintim mai sus decât fotbalul normal din campionat, vrem să jucăm meciuri europene.
Singurul sfat pentru români pentru deplasarea în Suedia este să stea în casă. Dacă ieși în oraș, vei fi distras. Nu știu ce să zic altceva pentru că nu multă lume știe, dar eu nu mă uit la fotbal în afara de ce joc, deci...”, a spus Assad Al Hamlawi, după victoria cu FCSB.
Mihai Rotaru nu și-a ascus bucuria după meciul cu FCSB
Mihai Rotaru s-a bucurat enorm de victoria extrem de clară a echipei sale, care și-a spulberat adversara și a ales să sărbătorească pe gazon, alături de jucători.
De obicei rezervat în astfel de momente, patronul echipei din Bănie a coborât de la tribuna oficială și l-a felicitat pe Nicușor Bancu, care împlinit 34 de ani cu o zi înaintea meciului.