Viitorul lui Marius Baciu (51 de ani) a fost pus sub semnul întrebării, după ce Gigi Becali i-a impus un obiectiv clar: patru puncte din ”dubla” cu Petrolul și Universitatea Craiova.
Se pare că, indiferent de rezultatul meciului din Bănie, Baciu a luat deja o decizie cu privire la viitorul său. În proporție de 99 la sută, acesta își va da demisia de la FCSB, scrie digisport.ro, astfel că Gigi Becali poate profita de pauza datorată meciurilor echipelor naționale pentru a-și găsi un alt antrenor.
Marius Baciu pleacă de la FCSB după meciul de la Craiova!
Astfel, dacă scenariul se va confirma, Baciu își va încheia ”mandatul” după doar patru luni. A fost ”instalat” în luna mai și a reușit să califice echipa în Conference League din play-out, dar FCSB a fost eliminată rușinos de FK Auda.
Marius Baciu a lăsat loc de interpretări când a fost întrebat, la conferința de presă, despre viitorul său pe banca echipei. A ”driblat” elegant întrebarea și a spus că este concentrat la miza meciului.
„Chiar nu contează Marius Baciu acum. Baciu e concentrat la meciul de mâine. După aceea vom vedea ce se va întâmpla. Cred că gestionez destul de bine latura umană. Am trecut prin toate etapele, am fost jucător, am fost campion, am plecat în străinătate.
Am fost crescut de clubul ăsta și mi s-a dat șansa să fiu antrenor. Dacă mâine se va lua o decizie sau poate Marius Baciu va lua decizia să nu mai rămână, cred că ne putem uita în continuare unul în ochii celuilalt”, a spus Baciu.
Campioana României are 17 puncte adunate în nouă etape și a pierdut un singur meci pe „Ion Oblemenco” în acest sezon.
De cealaltă parte, FCSB are 12 puncte după nouă etape și se află pe locul șapte în Superliga. Roș-albaștrii vin după remiza din runda trecută, scor 2-2, cu Petrolul, iar Marius Baciu este obligat să câștige la Craiova pentru a rămâne pe banca echipei patronate de Gigi Becali.