Revoluție la Juventus! Cine poate pleca în vară și pe cine vrea să transfere echipa din Torino

juventus Juventus Torino mercato vara 2023 Serie A transferuri Italia
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 10 Februarie 2023, 20:50
Data actualizarii: Vineri 10 Februarie 2023, 20:47

După ce a schimbat conducerea, "Bătrăna Doamnă" vrea să reformeze complet lotul pentru sezonul următor.

După scandalul financiar care a dus la o penalizare cu 15 puncte și la demisia conducerii clubului, dar și după eliminarea în faza grupelor Champion League, Juventus vrea să modifice radical lotul pentru sezonul 2023-2024. Torinezii l-au numit deja pe Gianluca Ferrero ca președinte și pe Maurizio Scanavino ca CEO, iar în presa italiană se vorbește despre ofertarea a doi dintre cei mai buni directori sportivi din Italia, Frederic Massara (AC Milan) și Cristiano Giuntoli (Napoli). 

Allegri poate fi schimbat. Mulți jucători vor pleca

De asemenea, s-a speculat că Zinedine Zidane, Gian Piero Gasperini, antrenorul care a transformat Atalanta într-o forță în Serie A, și Antonio Conte, al cărui contract cu Tottenham este scadent în vara viitoare și cel care a pus bazele echipei care a cucerit nouă titluri consecutive în Serie A, ar putea fie înlocuitorii lui Massimiliano Allegri, în iunie 2023. 

Clubul vrea să reformeze din temelii și lotul de jucători. Pe lista fotbaliștilor care se pot despărți de "bianconeri" în următoarea perioadă de mercato se află unii cărora li se termină contractul și alții pe care clubul torinez dorește să-i vândă, ca să echilibreze bugetul. Pe listă apar numele lui Daniele Rugani, Weston McKennie (împrumutat la Leeds United), Adrien Rabiot, Angel Di Maria, Carlo Pinsoglio, Juan Cuadrado, Manuel Locatelli, Alex Sandro, Denis Zakaria (împrumutat la Chelsea), Arthur Melo (împrumutat la Liverpool), Mattia De Sciglio, Marko Pjaca (împrumutat la Empoli), Dejan Kulusevski (împrumutat la Tottenham)Paul Pogba, Luca Pellegrini (împrumutat la Lazio) sau Dusan Vlahovic. De atacantul sârb este interesată Bayern Munchen, care este dispusă să în cedeze pe Serge Gnabry și să achite 40 de milioane de euro

Nacho, Gundogan, Zaniolo și Firmino, printre jucătorii doriți de torinezi

La capitolul achiziții, pe lista extinsă a juventinilor se află David de Gea (portar / Manchester United), Marco Carnesecchi (portar / Atalanta, împrumutat la Cremonese), Stephane Singo (fundaș dreapta / Torino FC), Benjamin Pavard (fundaș dreapta / Bayern Munchen), Emil Holm (fundaș dreapta / Spezia), Ivan Fresneda (fundaș dreapta / Valladolid), Diogo Dalot (fundaș dreapta / Manchester United), Hans Hateboer (fundaș dreapta / Atalanta), Kalidou Koulibaly (fundaș central / Chelsea), Chris Smalling (fundaș central / AS Roma), Kevin Danso (fundaș central / Lens), Josko Gvardiol (fundaș central / RB Leipzig), Evan Ndicka (fundaș central / Eintracht Frankfurt), Strahinja Pavlovic (fundaș central / RB Salzburg), Dennis Hadzikadunic (fundaș central / RCD Mallorca), Nacho Fernandez (fundaș central / Real Madrid), Joakim Maehle (fundaș stânga / Atalanta), Alejandro Grimaldo (fundaș stânga / Benfica), Ramy Bensebaini (fundaș stânga / Borussia Monchengladbach), Ilkay Gundogan (mijlocaș central / Manchester City), Rodrigo De Paul (mijlocaș central / Atletico Madrid), Mateo Kovacic (mijlocaș central / Chelsea), Sergej Milinkovic-Savic (mijlocaș central / Lazio), Youri Tielemans (mijlocaș central / Leicester), Davide Frattesi (mijlocaș central / Sassuolo), Abdoulaye Doucoure (mijlocaș central / Everton), Alexis Mac Allister (mijlocaș central / Brighton), Serge Gnabry (extremă dreapta / Bayern Munchen), Nicolo Zaniolo (mijlocaș ofensiv / AS Roma, împrumutat la Galatasaray), Kai Havertz (mijlocaș ofensiv / Chelsea), Ademola Lookman (atacant / Atalanta), Roberto Firmino (atacant / Juventus), Lorenzo Lucca (atacant / Pisa, împrumutat la Ajax), Luca Moro (atacant / Sassuolo, împrumutat la Frosinone) și Noah Okafor (atacant / RB Salzburg). Sosirea acestora este însă condiționată de despărțirea de cât mai mulți jucători din lotul actual.

Szczesny, Bonucci și Chiesa rămân deocamdată la Juventus

Conducerea vrea să reconstruiască lotul din temelii, iar siguri de poziția lor sunt doar portarii Wojciech Szczesny și Mattia Perin și jucătorii de câmp Leonardo Bonucci, Danilo, Bremer, Filip Kostic, Federico Chiesa, Arkadiusz Milik (îi va fi achitată clauza de transfer de la Marseille) și Moise Kean. Clubul se bazează și pe un grup foarte bun de jucători tineri, majoritatea juniori crescuți în academia clubului, care s-au impus deja în lotul echipei de seniori, precum Federico Gatti, Tommaso Barbieri, Fabio Miretti, Nicolo Fagioli, Enzo Barrenechea, Samuel Iling, Matias Soule și Kaio Jorge.

De asemenea, în funcție de nevoile antrenorului, clubul poate opri în lotul pentru stagiunea următoare câțiva jucători împrumutați, precum Andrea Cambiaso (fundaș stânga / Bologna), Koni De Winter (fundaș central / Empoli), Alessandro Di Pardo (fundaș dreapta / Cagliari), Filippo Ranocchia (mijlocaș central / Monza) sau Nicolo Rovella (închizător / Monza). 

Șanse bune să prindă cupele europene, în ciuda depunctării uriașe

Juventus are încă șanse să prindă un loc de cupe europene pentru sezonul următor, deși a fost penalizată cu 15 puncte. "Bianconerii" ocupă poziția a zecea în Serie A, cu 26 de puncte, fiind la 30 de puncte distanță de liderul Napoli, la 13 puncte de Lazio, ocupanta ultimului loc de Champions League, la 12 puncte de AC Milan, aflată pe ultimul loc de Europa League, și la 4 puncte de Torino FC, care se află pe loc de Conference League.

Trupa lui Max Allegri mai poate prinde un loc în Champions League, dacă câștigă trofeul Europa League, urmând să joace pe 16 și 23 februarie cu Nantes, în play-off-ul de calificare în optimile de finală ale competiției. De asemenea, s-a calificat în semifinalele Cupei Italiei, unde va întâlni Inter Milano pe 4 și 25 aprilie, în cealaltă semifinală înfruntându-se Fiorentina și Cremonese. Trofeul aduce automat calificarea în grupele Europa League.  

Foto - @Juventus

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!