La ce i se întâmplă, în acest sezon, în Qatar, Răzvan Lucescu e perfect îndreptățit să aibă impresia că cineva l-ar fi „blestemat“. Pentru că, pur și simplu, ghinioanele sale, la Al-Sadd, sunt interminabile!
După un start perfect de sezon, în care a înșirat victoriile, cinci la număr, Răzvan a fost lovit de o criză acută. Românul a ajuns să aibă cel mai slab început de mandat dintre ultimii antrenori ai grupării din Doha, cu cinci eșecuri, în primele sale 14 partide oficiale. La acest bilanț sub așteptări a contribuit și pierderea unor jucători de bază. Pentru aducerea lor, clubul Al-Sadd a cheltuit sume uriașe însă, în loc să se folosească de ei, aceștia s-au transformat în... pacienți. Acum, lista indisponibilior tocmai s-a lungit.
Pierdere grea pentru Lucescu jr: out, între 6 și 8 săptămâni
Potrivit presei din Qatar, Al-Sadd va fi nevoită să se descurce, în următoarele 6-8 săptămâni, fără fundașul Pedro Miguel (36 de ani). Acesta a fost printre titularii lui Răzvan Lucescu, dovadă și faptul că a fost folosit, în 13 din cele 14 meciuri de până acum. El a suferit o accidentare la genunchi și va rata restul partidelor din acest an!
Pierderea lui Pedro Miguel e o lovitură dură pentru Răzvan Lucescu, în contextul în care acesta încearcă să-și salveze postul, la Al-Sadd. Tehnicianul român a avut ghinionul de a rămâne, pe rând, fără stranierii săi de bază. Pentru că, în acest moment, lista jucătorilor cu probleme medicale cuprinde niște nume sonore:
- *Marcelo Brozovic
- *Alessio Romagnoli
- *Rafa Mujica
La aceste absențe din cauza accidentărilor se adaugă și pierderea brazilianului Claudinho (29 de ani). Din cauza unui derapaj comportamental pe teren, brazilianul a fost suspendat 6 meciuri și amendat cu peste 200,000 de dolari!
Al-Sadd, bilanț slab în două întreceri
În acest moment, Al-Sadd, campioana ultimelor trei ediții din Qatar Stars League, ocupă locul 3 în clasament, la trei puncte de liderul Al-Rayyan, în fața căruia tocmai a pierdut cu 3-4. În Champions League, echipa lui Răzvan Lucescu stă și mai prost, ocupând penultimul loc, 15 din 16, fără victorie în primele patru etape!