Laurențiu Reghecampf joacă periculos în Africa! Pentru că, în ciuda faptului că rezultatele sunt de partea sa, modul în care a pus problema, în ceea ce privește prelungirea contractului cu Al-Hilal Omdurman, l-a făcut antipatic în ochii suporterilor.
De mai multe luni deja, oficialii formației-fanion din Sudan încearcă să obțină semnătura românului pentru prelungirea acordului actual care expiră în câteva săptămâni. În mod repetat însă, „Reghe“ și-a dus șefii cu vorba. Le-a tot promis că, în principiu, vrea să-și ducă mai departe mandatul la Al-Hilal Omdurman, însă a refuzat să-și pună semnătura pe noul contract.
Între timp, sudanezii s-au dat, practic, peste cap! Nu mai departe de ieri, Sport.ro a scris că arabii i-au oferit lui Reghecampf mâna liberă, el urmând a fi mai mult decât un simplu antrenor, în cazul în care va continua la Al-Hilal Omdurman.
Reghecampf, acuzat că negociază cu alte două cluburi
În acest context, coperta unei publicații africane, în care e pusă fotografia lui Laurențiu Reghecampf, a dat naștere la un scandal monstru. Iar asta cu doar 24 de ore înaintea derby-ului play-off-ului din Sudan: Al-Hilal Omdurman – Al-Merrikh (miercuri, ora 16:45).
Publicația arabă a notat că, deși le-a promis sudanezilor că va rămâne la Al-Hilal Omdurman, în paralel, „Reghe“ negociază cu alte două formații! Una e Esperance Tunis, de unde a plecat în martie 2025 cu scandal, alta e Belouizdad din Algeria. Despre această a doua propunere a scris Sport.ro, încă de la mijlocul lunii aprilie.
„Reghecampf, între Esperance și Belouizdad, i-a înfuriat pe suporteri înaintea derby-ului cu Al-Merrikh. Fanii sunt revoltați de aceste negocieri și de posibila plecare a antrenorului român. La ce se întâmplă, la ora actuală, acesta poate fi ultimul derby pentru Reghecampf, la Al-Hilal Omdurman. Iar următoarea sa destinație pare a fi, în mod surprinzător, Esperance Tunis“, a notat presa africană.
De remarcat că Reghecampf a cucerit deja un titlu, în acest sezon, cu actuala sa echipă, în prima ligă din Rwanda. Acolo a evoluat Al-Hilal Omdurman până la finalul lunii aprilie. În Sudan, unde campionatul intern s-a reluat în ianuarie după trei ani de întrerupere, sezonul regulat a fost abordat de Al-Hilal Omdurman cu formația secundă. Pentru play-off, au fost chemați „Reghe“ și jucătorii săi în capitala Khartoum, în timp ce Al-Hilal II a fost trimisă, la Kigali (Rwanda), pentru a juca ultimele partide din campionatul Rwandei, într-un moment în care titlul fusese deja câștigat de prima echipă.