FCSB U19 a fost eliminată din Youth League, după ce a fost învinsă de Puskas Akademia U19 în deplasare, scor 2-4 la penalty-uri. Juniorii roș-albaștrilor reușiseră să câștige cu 3-2 în timpul regulamentar și să trimită dubla manșă la loviturile de la punctul cu var, după eșecul de pe teren propriu din tur (1-2).
FCSB U19, eliminată din Youth League de Puskas Akademia U19
FCSB U19 a punctat prin David Popa (1' și 28'), respectiv Andrei Panait (11'). Din tabăra maghiarilor au marcat Asvanyi (4') și Zahoran (17'). De la gazde a fost eliminat Umathum în minutul 31, care a încasat cartonașul roșu direct. Juniorii campioanei en-titre au lovit ulterior de 3 ori bara, însă nu au reușit golul izbăvitor.
De la 11 metri, pentru FCSB U19 au transformat Stoian și Manolache, dar au ratat Ilie și Necsulescu. De la Puskas Akademia U19, a ratat prima execuție Pal, după care au punctat Magyaric, Varga, Toth și Asvanyi.
Juniorii celor de la FCSB au risipit dramatic o oportunitate uriașă. Dacă ar fi trecut de către Puskas Akademia U19, ar fi ajuns pe tabloul principal din Youth League, acolo unde s-ar fi duelat cu echipe care s-au calificat din faza ligii.
Echipele de start din Puskas Akademia U19 - FCSB U19:
- Puskas Akademia U19: Bozo - Budai, Pal, Umathum, Csiszar - Asvanyi, Varga - Koszegi-Hoffmann, Gustei, Magyarics - Zahoran
- Rezerve: Beder, Csalogany, Cserkuti, Lakatos, Serbin, Somfalvi, Toth, Verboczi
- Antrenor: Levento Babo
- FCSB U19: M. Popa - C. Pompas, A. Dăncuș, M. Manolache, D. Ciocîrlan - A. Panait, A. Stoian, R. Necșulescu - D. Popa, L. Ilie, D. Colibășanu
- Rezerve: R. Alecsandroaie, R. Andrei, C. Călin, L. Ciobanu, M. Pădure, A. Roșu, S. Șoșu
- Antrenor: Marius Ștefan