Formația care în 2017 era retrogradată și aproape de faliment a devenit campioană la capătul unei curse electrizante cu Bodo/Glimt, echipa aflată la nordul Cercului Polar Arctic.

Viking a încheiat sezonul cu 71 de puncte, unul peste marea rivală, și a pus capăt unei perioade de invincibilitate care durează din 19 iulie.

În ultima etapă, Viking a defilat cu 5-1 în fața lui Valerenga, iar succesul lui Bodo/Glimt, 5-0 cu Fredrikstad, n-a mai contat.

Omul sezonului a fost Zlatko Tripic, veteranul de 32 de ani care a reușit 11 goluri și 16 pase decisive, completat excelent de Peter Christiansen, autorul a 14 goluri.

Acum opt ani echipa era la un pas de colaps financiar

Povestea este cu atât mai impresionantă cu cât, în 2017, clubul era la un pas de colaps financiar. Cheltuielile uriașe au împins echipa spre retrogradare și datorii sufocante, iar salvarea a venit de la primărie și investitori locali.

Succesul poartă și semnătura unui cuplu aparte. Viking are doi antrenori principali, Bjarte Lunde Aarsheim și Morten Jensen. Sub comanda lor, echipa a încheiat campionatul cu 22 de victorii, 5 remize și doar 3 înfrângeri.

Pentru Viking urmează un sezon european extrem de important. Formația din Stavanger va intra în ultimul tur preliminar al UEFA Champions League, pe ruta campioanelor, în ediția 2026–2027.

FCSB o cunoaște bine pe Viking. În 2022, campioana României a eliminat echipa norvegiană din Conference League, cu 4-3 la general, într-o dublă memorabilă.

Astăzi, Viking are o valoare de piață estimată la 27 de milioane de euro, cel mai scump jucător fiind mijlocașul stânga Edvin Austbo, evaluat la 5 milioane.