- FCSB a plecat învinsă din Elveția, 1-3 cu Basel în etapa a treia a grupei de Europa League, după un meci în care Ștefan Târnovanu și Siyabonga Ngezana au greșit grav în prima repriză.
- La finalul celor 90 de minute, Gigi Becali (67 de ani) a vorbit despre situația portarului titular și s-a arătat surprins neplăcut de evoluția lui Risto Radunovic.
Eliminat devreme după ce a comis un henț în afara suprafeței de pedeapsă în tentativa de a-l bloca pe Broschinski, Ștefan Târnovanu nu a scăpat de criticile lui Gigi Becali. Chiar și așa, latifundiarul din Pipera are de gând să meargă în continuare pe mâna portarului său titular în campionat și să nu-i ofere poziția de număr unu lui Lukas Zima:
"El nu iese în mod normal, a ieșit că nu avea nevoie. Mai și ridici mâinile...Da, o să apere Târnovanu în campionat. A greșit, băiatul, ce să facem acum", a spus Becali, la Digi Sport.
Dezamăgit de Radunovic, Becali anunță un nou transfer
Dacă Târnovanu beneficiază de pe urma evoluțiilor europene constant bune din ultima perioadă și are parte de clemența lui Becali în ceea ce privește postul de titular, lucrurile stau diferit pentru un alt nume important din echipa de start. Este vorba despre Risto Radunovic, fundașul stânga care l-a dezamăgit joi seară pe omul de afaceri care conduce FCSB.
Chinuit de o pubalgie, departe de nivelul maxim și ajuns la o vârstă înaintată, muntenegreanul în vârstă de 33 de ani e văzut de Becali drept o verigă slabă în Europa, motiv pentru care finanțatorul FCSB se gândește, deja, la aducerea unui alt fundaș stânga în perioada de transferuri din iarnă pentru a-i face concurență lui Radunovic:
"Toată echipa mi-a plăcut. Numai Radunovic, să zicem, că nu mai este. Trebuie să luăm și un fundaș stânga", a mai anunțat Becali.