Gigi Becali: ”La penalty a fost vinovat Bîrligea, nu Ngezana!”

Imediat după ce Ștefan Târnovanu a fost eliminat pentru un henț comis în afara careului, Ngezana a provocat penalty-ul prin care elvețienii au deschis scorul. Aflat în zid, sud-africanul a atins cu mâna mingea șutată de Xherdan Shaqiri.

Gigi Becali susține însă că nu Siyabonga Ngezana este cel vinovat pentru penalty, ci, surpriză, Daniel Bîrligea. Patronul roș-albaștrilor crede că Ngezana a încercat să îl tragă pe Bîrligea pe direcția balonului, având în vedere că atacantul s-a ferit în momentul execuției lui Shaqiri.

Acolo a fost vinovat Bîrligea, nu Ngezana. El s-a dat la o parte, nu a stat în zid și el (n.r. Ngezana) l-a tras de tricou să stea în zid. Dacă rămânea acolo mingea venea în el și nu era nicio problemă”, a spus Gigi Becali la Digisport.