Meciul de pe „St. Jakob-Park” a început prost pentru FCSB. În minutul 19, Ștefan Târnovanu a văzut cartonaș roșu, iar Basel a deschis scorul de la punctul cu var, după un penalty „oferit” de Siyabonga Ngezana. În inferioritate numerică, roș-albaștrii au fost nevoiți să joace mai bine de o oră cu un om în minus.
Chiar și așa, FCSB a reușit să revină în joc, iar golul egalizator a fost o bijuterie. În minutul 57, Darius Olaru a prins un șut superb din marginea careului, fără speranțe pentru portarul elvețienilor. Execuția a atras reacții imediat, inclusiv din partea UEFA.
La câteva secunde după marcarea golului, contul oficial al Europa League pe X a postat o fotografie cu Olaru celebrând alături de colegii săi, însoțită de mesajul: „Olaru, ce frumusețe de gol!”