Dinamo București a oficializat numirea portughezului Nuno Campos pe banca tehnică, după despărțirea de Zeljko Kopic.
Tehnicianul în vârstă de 51, a cărui venirea a fost anunțată în exclusivitate de Sport.ro pe 5 iunie, de ani a semnat un contract valabil până în vara anului 2028.
Conducerea „câinilor” mizează pe experiența lusitanului, cunoscut mai ales pentru perioada în care a fost secundul lui Paulo Fonseca la cluburi importante din Europa.
În această formulă, Campos a câștigat trofee în Ucraina cu Șahtior Donețk, dar și o Cupă a Portugaliei cu Braga și o Supercupă cu FC Porto.
Ștefan Bîtcă: „Poate fi o revelație, unul dintre cei mai buni din România”
Despre noul antrenor al lui Dinamo a vorbit și atacantul moldovean Ștefan Bîtcă, care a lucrat cu acesta în Ungaria și îi anticipează un impact important în Superliga.
„Eu urmăresc SuperLiga și cred că Nuno Campos va face față cu brio. Poate să fie chiar o revelație, unul dintre cei mai buni antrenori din România”, a spus Bîtcă pentru Fanatik.
Ca antrenor principal, portughezul a avut experiențe scurte în prima ligă din țara natală, la Santa Clara și Tondela, iar ulterior a lucrat în Mexic, la Toluca, și în Brazilia, la Flamengo U20.
În sezonul recent încheiat, a condus formația maghiară Zalaegerszeg, pe care a dus-o pe locul 5, cea mai bună clasare a clubului din ultimii ani.