EXCLUSIV A învins cu 6-1 pe AS Roma și dă o șansă lui CFR Cluj contra lui Lazio: "Totul e posibil. Trebuie să creadă în ei"

Lazio - CFR Cluj Bodo/Glimt CFR Cluj Conference League Mattias Kait Conference League
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 16 Februarie 2023, 12:46
Data actualizarii: Joi 16 Februarie 2023, 12:47

Lazio - CFR Cluj e în direct joi, de la ora 22:00, pe Pro Arena și VOYO, dar și live text pe www.sport.ro. Returul din Gruia va avea loc pe 23 februarie. 

Bodo/Glimt a învins cu 6-1 pe AS Roma, pe 21 octombrie 2021, în grupele Conference League, pe Aspmyra Stadion. Norvegienii au reușit surpriza și la retur, pe Stadio Olimpico din Roma, pe 25 noiembrie 2021, după o remiză, scor 2-2, în care au condus de fiecare dată pe tabela de marcaj.

Cele două echipe s-au calificat mai departe din Grupa C, și s-au mai întâlnit pentru o "dublă" în sferturile de finală, "Giallorossi" mergând mai departe, după 1-2 în tur și 4-0 la retur. Ulterior, echipa lui Jose Mourinho a câștigat trofeul, după victorii la limită cu Leicester City (1-1, 1-0) și Feyenoord Rotterdam (1-0).

"Meciurile din cupele europene sunt complet diferite. Totul e posibil"

Mattias Kait, mijlocașul central de la Rapid, se afla în lotul norvegienilor la momentul acestei performanțe. Aceste a transmis acum celor de la CFR Cluj, în perspectiva duelului cu Lazio, să creadă în șansa lor. 

"Victoria lui Bodo/Glimt contra lui AS Roma cu 6-1 e un scor pe care îl faci odată în viață. Cred că tot ce a făcut Bodo/Glimt în acel meci cu Roma i-a ieșit, iar Roma a jucat prost. A fost una dintre zilele acelea, în care îți iese totul. Acel rezultate de 6-1 va rămâne în istorie.

E dificil să le spun celor de la CFR Cluj ce să facă. Dar meciurile din campionatul românesc și cele din cupele europene sunt complet diferite. În cupele europene totul e posibil. Nu contează dacă ești un club mai mare sau mai mic, se poate întâmpla orice. Cei de la CFR Cluj trebuie să creadă în ei, să muncească și să spere că vor face un meci bun.

"E greu de spus cine e cea mai bună echipă din Superligă"

Mulți consideră că CFR Cluj e favorită și în acest sezon în Superligă. Cred că sunt sub presiune, pentru că sunt câștigătorii titlului de anul trecut. Sigur vor să câștige titlul și anul acesta, dar există concurență și competiția e echilibrată. Toate echipele din top șase vor să câștige campionatul, desigur. Vor să pună probleme lui CFR Cluj.

E greu de spus cine e cea mai bună echipă, în acest moment. Mai sunt meciuri multe de jucat, vom vedea cine va fi cea mai bună în meciurile directe și la finalul campionatului. Am mai văzut declarații ale colegilor mei. Sunt de acord cu coechipierii mei. Nu are rost să te gândești cum vor juca ceilalți, ce scor poate fi la alte meciuri, pentru că totul depinde de noi. Dacă vom câștiga noi, nu trebuie să ne gândim la celelalte echipe", a declarat Mattias Kait pentru Sport.ro. 

Mattias Kait (24 de ani) este născut la Tallinn și s-a format la academiile celor de la Levadia Tallinn (2006-2014) și Fulham (2014-2018). La seniori a fost legitimat la cluburile Ross County (2018 / împrumutat / Scoția), Fulham (2019 / Anglia), NK Domzale (2019-2021 / Slovenia), Bodo/Glimt (2021-2022 / Norvegia) și FC Rapid 1923 (2022-2023 / România). Are selecții pentru toate naționalele de juniori ale Estoniei și a debutat la reprezentativa de seniori a țării baltice în 2016, strângând 45 de meciuri și 8 goluri pentru "Sinisargid".

Text - Gabriel Chirea / Foto - Getty Images, Gabriel Chirea 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!