Sorana Cîrstea a trăit o lună de vis, în august! Sport.ro a arătat aici cifrele fantastice ale Soranei, care i-au adus titlul, la Cleveland, sâmbătă seară.
Odată cu această victorie, „Sori“ și-a consolidat statutul printre cele mai bogate femei din România. În dreptul lui Cîrstea figurează o avere impresionantă strânsă din tenis, după cum sport.ro a arătat aici.
Sorana Cîrstea, în extaz după triumful de la Cleveland
La câteva minute după finala câștigată cu americanca Ann Li (69 WTA), 6-2, 6-4, Sorana Cîrstea a venit pe teren și a rostit un discurs superb, vizibil emoționată.
Sport.ro oferă, în rândurile de mai jos, declarațiile Soranei:
*În primul rând, vreau să o felicit pe Ann. A avut o săptămână incredibilă și a depus un efort fantastic. A arătat un tenis minunat și are un potențial enorm. Sper să ai un parcurs foarte bun și la New York (n.r. - la US Open).
*De aici, vreau să fac trecerea direct la echipa mea. A fost o săptămână specială pentru mine. Am venit aici doar să joc niște meciuri, cu zero așteptări. Vreau să-i mulțumesc antrenorului meu, Adrian (n.r. – Adrian Cruciat). Nu puteam să-mi doresc un antrenor mai bun. Am mai lucrat împreună în trecut, vreo 5 ani. Și, de curând, acum două luni, am reluat colaborarea. Și uite că, aproape imediat, am câștigat un trofeu împreună. Sunt foarte recunoscătoare că tu ești aici. Știu că și tu ai depus un efort uriaș, așa că îți mulțumesc.
*De asemenea, vreau să-i mulțumesc fizioterapeutului meu, Andrei, pentru că e alături de mine tot anul, călătorește peste tot cu mine. El are grijă de sănătatea mea.
*Vreau să le mulțumesc organizatorilor. Așa cum am spus, a fost o săptămână minunată! Încă de la primul meci pe care l-am jucat, în calificări, am simțit energia fanilor, am simțit că sunt binevenită aici. S-a văzut pe teren cât de relaxată am fost și cât am savurat meciurile mele aici. Am vrut să-mi prelungesc șederea aici și mă bucur că am reușit exact asta. Încă o dată, vă mulțumesc pentru acest turneu!
*Vreau să-mi salut familia în România! Știu că cei din familia mea s-au uitat la această finală. Vreau să-i îmbrățisez de aici. De asemenea, salutări și familiei iubitului meu. Știu că și ei au avut mari emoții pentru mine. Vreau să spun că trofeul acesta e și pentru voi!
*Și am un mesaj pentru public, pentru fanii din tribune: nu-mi pasă dacă m-ați încurajat pe mine sau pe Ann, în această finală. Ați fost minunați, în această săptămână! Atmosfera a fost minunată din prima zi. Văd o doamnă acolo, în tribune, care din prima zi până acum m-a susținut și m-a încurajat, în fiecare partidă!
*Și apoi ajungem la românii din tribune... Adică, voi m-ați făcut să mă simt... Suntem o țară mică din Europa de Est. Dar, oriunde mă duc în lume, românii sunt acolo, în tribune, dotați cu steaguri. Și simt că avem o comunitate atât de unită! Sunt atât de recunoscătoare pentru sprijinul vostru! Acest trofeu e și pentru voi. Nu știam că sunt atât de mulți români, în Cleveland, dar mă bucur enorm să vă văd aici.
VEZI FESTIVITATEA DE PREMIERE DE LA CLEVELAND