Începutul perioadei de mercato aduce primele obstacole pentru campioana României. Potrivit informațiilor din piață, negocierile pentru doi dintre mijlocașii aflați pe lista de interes s-au blocat.
Mihai Stoica a dezvăluit că echipa sa nu va participa la o licitație pentru Stefan Pirgic, fotbalist legitimat la Zeleznicar Pancevo. Oficialul a punctat că bugetele altor cluburi europene sunt mult mai mari, astfel că o mutare devine nerealizabilă în acest context.
„Dacă oamenii dau 2.000.000, 2.500.000, nu ştiu ce, îţi dai seama că nu ne batem cu ei. Au alte bugete. Cel cu care am discutat, Zvonko Milojkovic, mi-a zis că suntem acolo. Eu n-am de unde să ştiu. N-am discutat cu clubul direct. E logic ca oamenii care au ceva de vânzare să nu se grăbească. Perioada e foarte lungă. Noi nu ne grăbim. Dacă ne-am fi grăbit, am fi avut și 3 jucători deja. Nu o să fim atât de idioţi să aruncăm cu banii”, a spus Mihai Stoica pentru PrimaSport.