Prima zi a competiţiei, dedicată probei de contratimp individual, a adus delegaţiei României şapte medalii. Mara Perşoiu (ACS Olimpic Zărneşti) a devenit campioană balcanică la categoria U17 feminin, iar Gabriel Andronache (CS Petrolul Ploieşti) a obţinut titlul balcanic la categoria U19 masculin. Medalia de argint a fost câştigată de Ianis Sinu (ACS Olimpic Zărneşti), la categoria U17 masculin. Alte patru medalii de bronz au fost obţinute de Ioana Pătraşcu (CS Voinţa Cluj-Napoca), Antonia Orzan (ACS Olimpic Zărneşti), Cătălina Cătineanu (CSA Steaua Bucureşti) şi Ovidiu Dorcu (CS Ciclism Neamţ).
Rezultatele foarte bune au continuat şi în cea de-a doua zi a campionatelor, în cadrul probelor de fond pentru categoriile U17 şi U19. Ioana Pătraşcu (CS Voinţa Cluj-Napoca) a devenit campioană balcanică la categoria U17 feminin, aducând României al treilea titlu al competiţiei. Totodată, Mara Perşoiu (ACS Olimpic Zărneşti), Matei Cucu (CSM Constanţa) şi Bianca Pătraşcu (Club Ciclism Turbo) au urcat pe cea de-a treia treaptă a podiumului la categoriile lor.
În ultima zi de competiţii, Wendy Bunea (ACS A Pedal Forward) a câştigat titlul de campioană balcanică, la categoria Elite Feminin, în timp ce Cătălina Cătineanu (CSA Steaua Bucureşti) s-a poziţionat pe locul al treilea de pe podium. La categorie Elite masculin, cea mai bună poziţie a fost a patra în sprintul final, loc obţinut de Gerhard Moldansky (CSU Târgu Mureş).
Cătălin Sprinceană, preşedintele Federaţiei Române de Ciclism declară: „Rezultatele obţinute de sportivii noştri la Campionatul Balcanic de Şosea din Kosovo reprezintă un motiv de mândrie pentru întreg ciclismul românesc. Pentru încă un an demonstrăm că suntem printre cele mai numeroase şi medaliate echipe la start. Totalul de 13 medalii, dintre care 4 titluri de campion balcanic, demonstrează valoarea generaţiei tinere şi potenţialul mare pe care îl are România în acest sport. Felicit sportivii pentru munca depusă şi echipa tehnică care a avut grijă ca totul să meargă atât de bine, pe tot parcursul evenimentului.”
La categoria Elite au concurat Denis Piciu (CSU Târgu Mureş), Alin Toader (CS Intersport), Andrei Cărbunarea (CS Voinţa Cluj-Napoca), Gerhard Moldansky (CSU Târgu Mureş), Ovidiu Dorcu (CS Ciclism Neamţ), Cătălin Buta (CS Voinţa Cluj-Napoca), Wendy Bunea (ACS A Pedal Forward), Cătălina Cătineanu (CSA Steaua Bucureşti) şi Natalia Mănescu (CSU Universitatea de Vest Timişoara).
La categoria U19, echipa României a fost formată din Theodor Trică (CS Olimpia Bucureşti), Gabriel Andronache (CS Petrolul Ploieşti), Matei Cucu (CSM Constanţa), Dragoş Cioclin (CSM Constanţa), David Motoran (ACS Olimpic Zărneşti), Bianca Pătraşcu (Club Ciclism Turbo), Brigitte Belu (CSM Constanţa) şi Antonia Orzan (ACS Olimpic Zărneşti).
La categoria U17 au fost sportivii Ianis Sinu (ACS Olimpic Zărneşti), Alexandru Boncilă (ACS StrongBike), Teodor Lemp (ACS Olimpic Zărneşti), Flavius Enescu (ACS Olimpic Zărneşti), Tudor Filip (CS Olimpia Bucureşti), Mara Perşoiu (ACS Olimpic Zărneşti) şi Ioana Pătraşcu (CS Voinţa Cluj-Napoca).
Delegaţia a fost coordonată de stafful tehnic format din Georgios Georgiadis, antrenor al echipei naţionale, Filip Grigorescu şi Marcel Gheorghe (directori sportivi), Ioan Dobrin (maseur) şi Petre Trică (mecanic).