Simona Halep și Dorin Mateiu s-au cunoscut în Dubai
Fosta tenismenă Simona Halep (34 de ani) a început o relație amoroasă cu omul de afaceri Dorin Mateiu (59 de ani). Cei doi au fost surprinși într-o vacanță în o insulă grecească Mykonos, dar și în Loja Regală de la turneul de tenis de la Wimbledon, ediția 2026.
Miliardarul a fost supranumit "Regele Mezelurilor din Transilvania", fiind fondator al companiilor de succes Elit și Vericom, vândute ulterior gigantului american Smithfield Foods. În prezent, acesta este unul dintre marii jucători de pe piața de imobiliare deținând o participație semnificativă în cadrul One United Properties, unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din România, care a fost sponsor al turneului de tenis Țiriac Open. De asemenea, acesta a investit în domeniul tehnologic și deține proprietăți în Dubai (Emiratele Arabe Unite), oraș unde locuiește o mare parte din an.
De altfel, conform informațiilor deținute de Sport.ro, cei doi s-au cunoscut prin intermediul unor prieteni, chiar în metropola din Golful Persic, acolo unde tenismena deține proprietăți și și-a petrecut o bună parte din ultimii ani ai carierei, pregătindu-se în timpul iernii europene și beneficiind de faptul că Dubai International Airport este unul dintre hub-urile aviatice ale planetei.
Ambii au fost căsătoriți anterior
Dorin Mateiu a fost și el căsătorit, dar a divorțat în urmă cu aproximativ zece ani. Are doi copii din relația anterioară, printre care Anca Mateiu (17 ani), care este considerată una dintre cele mai bune jucătoare de golf din România.








