Superliga României, sezonul 2026-2027, este pe cale să înceapă! Va fi un campionat aprins, iar favoritele la trofeu s-au întărit și cred că se pot impune. La prima vedere, marea favorită pare Universitatea Craiova, care a cucerit tot ce se putea în stagiunea 2025-2026: campionatul, Cupa României și Supercupa României.

Invitat în cadrul emisiunii Poveștile Sport.ro, Florin Motroc a fost întrebat de moderatorul Andru Nenciu și cu privire la modul în care va arăta acest sezon de Cupa României și de Superliga, iar acesta a declarat că Rapid poate spera la un trofeu!

Rapid, Superliga și Cupa României în noul sezon? Florin Motroc, încrezător

E convins că giuleștenii pot lua chiar ambele trofee, dar și să meargă, apoi, cât mai departe în cupele europene.

Rapid și-a încheiat recent cantonamentul de vară, din Austria. A disputat patru partide amicale în stagiul de pregătire: 3-1 contra lui Dinamo Kiev, 0-0 cu Rapid Viena, 1-1 împotriva lui Kosice și 1-2 contra celor de la Slovan Liberec.

La întoarcerea în țară, Daniel Pancu a anunțat că mai mulți jucători de la Rapid vor pleca în această vară, având în vedere că lotul este prea mare în prezent. Cu toate acestea, noul antrenor din Giulești a transmis că nici campania de achiziții nu s-a încheiat.

Florin Motroc, de părere că Rapid trebuie să fie mai încrezătoare

Deși nu a fost definitivat lotul, Florin Motroc e convins că Rapid poate să fie în locul Universității Craiova din sezonul trecut.

”Îmi doresc ca Rapid să ia un trofeu! Nu văd Rapid doar să se mulțumească cu prezența în play-off. Am înțeles că acesta e obiectivul acum, play-off-ul.

Eu aș merge pe obiective mai îndrăznețe, Cupa României, campionatul sau chiar ambele. La ce condiții sunt la Rapid, cred că ar trebui să își dorească un trofeu cel puțin, dar și prezența în cupele europene.

Dar, eu cred că Rapid va lua titlul sezonul ăsta! E și dorința mea!”, a spus Florin Motroc în emisiunea Poveștile Sport.ro, moderată de Andru Nenciu.