INTERVIU-EVENIMENT cu Simona Halep: "Incertitudinea ma omoara. Faptul ca nu avem habar despre ce va fi ma consuma" | "Recunosc ca imi doream o pauza"

Simona Halep Interviu Simona Halep Simona Halep coronavirus Tenis coronavirus Tenis WTA Tenis Simona Halep acasa Bucuresti
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 09 Aprilie 2020, 17:44
Data actualizarii: Joi 09 Aprilie 2020, 18:15

Simona Halep a oferit raspunsuri remarcabile in cel mai recent interviu acordat in perioada pandemiei de coronavirus. 

Pe timp de pandemie globala, Simona Halep le-a transmis romanilor ca nu are nicio intentie sa se retraga in viitorul apropiat. Actualmente, Halep se bucura de viata normala a oamenilor de rand, planuieste sa ajunga la nivelul necesar pentru a alerga o ora fara incetare si sfatuieste lumea sa isi mentina calmul in aceasta perioada de criza. 

Intr-un interviu oferit pe larg prezentatorului emisiunii Garantat 100%, Catalin Stefanescu, Simona Halep a lamurit cum a simtit inceputul acestui sezon, in care a bifat o semifinala de Grand Slam si un titlu la Dubai, dar si cum percepe, atat ca sportiva, cat si ca membru al societatii criza provocata de virusul SARS-CoV-2. 

Simona Halep: "Incertitudinea ma omoara. Faptul ca nu avem habar despre ce va fi ma consuma"


"Nu am putut sa imi imaginez asa ceva niciodata. Nici in cel mai greu vis pe care l-as fi avut sa ma fi gandit vreodata ca s-ar putea opri Globul intr-un asa mod. Pentru mine este un soc, sa recunosc, pentru ca sunt destul de tanara si nu am prins prea multe greutati din trecut, dar asa ceva este de domeniul fantasticului. Sa fie toata lumea inchisa in casa e ceva 'wow', la fel ca faptul ca nu se mai calatoreste. 

Am avut perioade la inceput in care teama a fost destul de mare, dar am analizat, am citit foarte mult si mi-am dat seama ca, daca te protejezi, totul o sa fie ok. Ma tem doar de cei care au probleme de sanatate, de cei care sunt direct afectati. Ma tem de acest virus, pentru ca sunt convinsa ca exista si, chiar daca suntem sanatosi si avem imunitate mare, putem face fata acestui virus dar in acelasi timp ne va lasa cu o afectiune foarte mare la plamani, iar de aceea am decis sa am mare grija de mine.

La inceput mi-a fost un pic mai greu. Acum, cu trecerea zilelor si documentandu-ma mai mult, am progresat din punct de vedere mental. Nu ma mai sperie totul chiar atat de tare, am inceput sa inteleg ceea ce se intampla si sa accept din ce in ce mai mult ca acesta este modul in care trebuie sa traim perioada asta ca sa ajutam," a declarat Simona Halep la Garantat 100%. 

Rutina Simonei Halep in timpul pandemiei de coronavirus


"Imi petrec timpul in apartamentul meu de la Bucuresti. Dorm destul de mult, ceea ce n-am putut sa fac in trecut asa de bine, pentru ca mereu aveam program. Recunosc ca ma culc putin mai tarziu, pe la 11-12 noaptea, ceea ce e tarziu pentru mine, dar dorm pana la vreo 10-10:30. Eu, in trecut, nu dormeam mai mult de 8:30-9, dar nu ca nu as fi putut; mental, stiind ca am program, ma trezeam fara alarma, fara nimic. Dar acum pot sa dorm relaxata, pentru ca stiu ca programul mi-l fac eu, asa cum simt. Mananc tarziu, un mic dejun intarziat pe la 11, si dupa aceea ies prin complex in aer liber. Merg sa alerg, pentru ca este meseria mea si trebuie sa ma mentin in forma, iar dupa aceea fac exercitiile pentru corp - abdomene, spate, picioare, tot ce pot in casa. Mi-am luat echipament si aici imi fac antrenamentul. 

Alerg in jur de 25-30 de minute; o s-o iau progresiv, vreau sa ajung pana la o ora, dupa perioada aceasta. Eu nu alerg atat de mult de obicei, dar este singurul mod prin care as putea sa raman cu pregatirea fizica sus si trebuie sa fac o exceptie. In casa fac flotari, abdomene, exercitii de spate pe care le fac de multi ani, pentru ca eu am probleme de coloana - hernie de disc -, genuflexiuni, fandari, ce faceam cand eram copil cand am inceput sa fac tenis. In casa nici nu prea poti face altceva, pentru ca nu ai aparatura, nimic. O bicicleta, in caz ca ai si doar la saltea, exercitiile de podea. 

In rest, mananc, citesc, ma uit la filme si cam atat," a adaugat campioana en-titre de la Wimbledon

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

...home ❤️

A post shared by Simona Halep (@simonahalep) on

Cum simte Simona Halep perioada de inactivitate


"Incertitudinea pe mine ma omoara, e cel mai greu sentiment pe care poti sa-l ai ca om, din punctul meu de vedere. Faptul ca habar nu avem, efectiv, ce va fi in viitorul apropiat, cat va tine acest virus, cat o sa stam in casa ma consuma psihologic. Dar, vazand ca toata lumea face acelasi lucru, parca e un pic mai usor. Faptul ca nu se mai tin turnee, ca trebuie sa stam acasa, sa nu mai calatorim e, pur si simplu, o schimbare majora pentru mine, pentru ca eu am calatorit saptamana de saptamana, in toate partile Globului si acum, deodata, a trebuit sa raman acasa intr-un singur loc. Eu fiind de 6-7 ani in top si jucand saptamana de saptamana, neavand in aceasta perioada o pauza mai mare de trei saptamani, pot sa spun ca eram obosita mental inainte de toata treaba aceasta.

Recunosc ca doream sa imi iau o pauza, dar nu reuseam sa ma conving pe mine insami ca trebuie sa renunt la niste turnee. Iar perioada aceasta a venit manusa pentru psihicul si sufletul meu, pentru ca voiam si eu sa vad cum e viata altfel. Sa vad cum e sa stai acasa, zi de zi, sa ai un anumit program, dar nu unul bine stabilit: sa faci cam ce-ti place tie... si recunosc ca-mi place. Dar sunt super motivata sa imi reiau activitatea, pentru ca dupa pauza aceasta voi fi mult mai odihnita mental, iar dorinta mea va creste. Faptul ca ma simt bine fizic ma ajuta sa am incredere ca voi fi capabila sa merg inca o perioada, nu stiu cat," a mai afirmat ocupanta locului 2 in clasamentul WTA.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Here's how I'm staying in shape at home. How about you? @hublot #timetogether #stayhome

A post shared by Simona Halep (@simonahalep) on

 

Sfatul Simonei Halep pentru cetatenii romani


"Cel mai important e sa ne pastram calmul. Ce ni se intampla nu ni se intampla doar noua, ci intregului Glob. Este o chestie pe care nu o putem controla. Cu siguranta vom iesi altfel din toata perioada asta. Va fi un impact emotional destul de mare, din punctul meu de vedere. Psihic, nu stiu daca o sa ne ajute sau o sa fim afectati. Eu am incercat sa ma analizez in perioada asta si am senzatia ca o sa pretuiesc lucrurile mai mici, lucrurile sufletesti mult mai mult decat le apreciam inainte de aceasta criza. Daca ne gandim foarte bine, toata lumea spunea inainte ca nu mai avem timp sa facem anumite lucruri. Acum, in perioada asta, ne dam seama ca avem atat timp, dar trebuie sa ne organizam si sa avem prioritati. Cred ca nu e un lucru atat de rau ca Pamantul si-a luat o pauza, se curata de tot si ne face si pe noi sa luam o pauza. Probabil ca inainte s-a apreciat prea mult materialul, de aceea unii oameni chiar sunt afectati mental," a opinat Simona Halep

Presiunea inceputului de an 


"A fost o presiune, pentru ca Darren a lipsit un an, iar eu doream sa ii arat ca n-am stat pe loc in anul acela. Arti a venit cu o noua energie in grup. Inceputul de an a fost extraordinar, cu o semifinala la Australian Open, fiind aproape sa castig acel meci (n.r. cu Garbine Muguruza) si un titlu castigat la Dubai, desi eram accidentata. A fost un start foarte bun. Eu oricum nu as fi jucat in America anul acesta (n.r. la Indian Wells si Miami), pentru ca am avut ruptura la fascia plantara si era foarte greu sa ma recuperez ca sa pot sa joc la un nivel atat de inalt. Venind aceasta oprire, cred ca ne-a dezechilibrat mental pe toti jucatorii de tenis, dar cred ca cei care au o perioada de lunga in top zic si un mic 'multumesc!' in aceasta perioada," a fost raspunsul Simonei Halep. 

Nevoia de adrenalina


"Nu vreau sa demonstrez nimic nimanui. Am vrut sa-mi demonstrez mie ca sunt capabila sa castig un turneu Grand Slam dupa cele trei finale pierdute. Consider ca toata munca pe care am facut-o timp de douazeci de ani a dat roade. In momentul acesta, simt ca mai pot si ar fi pacat, dupa atata perioada de munca, sa dau cu piciorul in atata munca. De ce sa ma opresc? Ok, am o situatie financiara, am implinire profesionala sufleteasca, dar tenisul nu inseamna doar turnee pentru mine. Tenisul inseamna pasiunea mea pentru acest sport si placerea pe care o am atunci cand castig un meci. Am nevoie de acea adrenalina," a admis Halep. 

Un moment filosofic: cum il vede Simona Halep pe Dumnezeu


Chestionata daca Dumnezeu este perfect, Simona Halep a raspuns: "Eu cred ca Dumnezeu este puternic. Nu stiu daca este perfect, dar este puternic. Cand esti puternic, poti sa treci foarte multe obstacole si sa ajungi aproape de perfectiune. Eu mereu am vrut sa fac totul perfect, chiar daca sunt constient si realizez ca nu exista perfectiunea. Fiecare om are limitele lui, iar perfectul ar insemna un mod diferit pentru fiecare. Tot timpul mi-am dorit sa fiu perfecta, de aceea ma si enervez, am frustrarile mele pe teren, sunt critica cu mine, pentru ca in mintea mea am senzatia ca trebuie sa fac tot timpul mai bine decat am facut. Sa dau un exemplu: daca am zece lovituri de dat intr-un colt si dau noua perfecte, iar una o dau lunga, tot sunt nemultumita. Atunci intervin antrenorii si-mi spun ca am dat perfect si nu ma ajuta, dar in interiorul meu asta se intampla; nu stiu de ce, am discutat-o cu psihologii si mi-au spus ca e fiindca imi doresc tot timpul mai mult decat fac. Nu stiu daca e bine sau rau," a mentionat Simona. 

In final, Simona Halep a lamurit care sunt sentimentele sale fata de Constanta si Bucuresti, cele doua orase din Romania unde se simte acasa: "Constanta e orasul de suflet, unde stau parintii si fratele, dar Bucuresti e acasa, pot sa spun, pentru ca am mai mult de zece ani de cand stau aici. Un coltisor din inima mea este Bucurestiul," a punctat dubla campioana de Grand Slam

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!