Codul Penal din Serbia nu îl iartă pe Djokovic! Pedeapsa maximă pe care o riscă pentru încălcarea regulilor sanitare

Novak Djokovic covid Novak Djokovic coronavirus Novak Djokovic pedeapsa Novak Djokovic viza Australia Tenis
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 12 Ianuarie 2022, 09:38
Data actualizarii: Miercuri 12 Ianuarie 2022, 09:44

În prima explicație acordată de la începutul acestui caz controversat, Novak Djokovic a catalogat „dezinformare” informațiile apărute în presă potrivit cărora a participat la evenimente deschise fiind pozitiv cu COVID. 

Liderul ATP a afirmat că a fost asimptomatic și că s-a simțit bine inclusiv după ce a făcut testul COVID, în data de 16 decembrie dar a acordat cadouri juniorilor din Belgrad și un interviu publicației franceze L'Equipe în zilele de 17 și 18 pentru a-și onora angajamentele făcute. 

3 ani de închisoare, pedeapsa maximă care i s-ar putea aplica lui Novak Djokovic

Djokovic a dezvăluit că s-a simțit obligat să țină interviul cu L'Equipe pentru a-și onora cuvântul dat cu mult timp înainte și a spus că nu a vrut să îl dezamăgească pe jurnalist. 

Legea statului sârb nu este însă de partea liderului ATP, comportamentul său din zilele de 17 și 18 decembrie, când știa că era infectat cu coronavirus putând fi judecat pentru o încălcare a protocolului sanitar. 

„Orice persoană care, în timpul unei epidemii sau a răspândirii unei boli contagioase periculoase nu urmează regulamentele, deciziile și ordinele care stabilesc măsuri de prevenire va fi pedepsită cu o amendă sau închisoare de până la trei ani,” potrivit articolului 248 al Codului Penal. 

Dincolo de nerespectarea protocolului sanitar, Novak Djokovic a fost acuzat de fals în declarații, nespecificând că a călătorit în ultimele 14 zile care au precedat zborul său înspre Australia. Djokovic l-a făcut responsabil pe agentul său pentru această eroare, numind-o inadvertență. Dacă ar fi cercetat și găsit vinovat pentru acest lucru, Djokovic ar risca 12 luni de închisoare.

Novak Djokovic nu a specificat dacă a informat persoanele cu care a intrat în contact despre rezultatul pozitiv al testului COVID pe care l-a efectuat în după-amiaza zilei de 16 decembrie. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!