EXCLUSIV Graffiti uriaș cu Ivan Patzaichin, la stația de metrou de lângă stadionul Dinamo!

Ivan Patzaichin Dinamo graffiti metrou statia metrou Stefan cel Mare Sporturi
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 05 Octombrie 2021, 11:31
Data actualizarii: Marti 05 Octombrie 2021, 13:14

Un desen mural de mari dimensiuni a fost dedicat marelui campion român la stația de metrou Ștefan cel Mare.  

Legendarul Ivan Patzaichin s-a stins din viață la vârsta de 71 de ani, pe 5 septembrie 2021, după o luptă de 3 luni cu o boală necruțătoare. Pe 16 septembrie, Metrorex a așezat o placă comemorativă la intrarea în stația de metrou Ștefan cel Mare, aflată peste drum de Stadionul Dinamo, în fața căruia cel mai valoros canoist din istoria României are și o statuie.

În aceste zile, pe unul dintre pereții stației de metrou a fost terminat și un desen mural, care îl înfățișează pe marele campion român, cu înfățișarea sa din tinerețe, într-o canoe și cu pagaia în mână, pe un fond albastru ce simbolizează apa și în fața unei clepsidre răsturnate, semn că acesta a trecut în eternitate. 

Două stații de metrou, redenumite temporar "Ivan Patzaichin"

În 2012, în timpul Jocurilor Olimpice de la Londra, stația de metrou Alperton de pe magistrala Piccadilly Line a primit numele "Ivan Patzaichin", pe durata întrecerilor olimpice, alți patru foști români având parte de această onoare (Nadia Comăneci, Elisabeta Lipă, Iolanda Balaș și Georgeta Damian). De asemenea, în 2014, în urma unei alte inițiative a Metrorex, stația Piața Unirii 1 a fost redenumită temporar "Ivan Patzaichin", pe durata unei campanii de prețuire a unor mari foști sportivi români. 

Patzaichin este o legendă a sportului românesc

Considerat de mulți "Cel mai mare canoist de pe planetă al tuturor timpurilor", Patzaichin a participat la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice de Vară (Mexic 1968, Munchen 1972, Montreal 1976, Moscova 1980 și Los Angeles 1984), cucerind șapte medalii (4 de aur și 3 de argint). A câștigat 22 de titluri la 11 ediții ale Campionatelor Mondiale și a făcut parte din Clubul Sportiv Dinamo București timp de 43 de ani, 18 ani în calitate de sportiv și 25 ani ca antrenor. De-a lungul carierei de antrenor, a cucerit peste 150 de medalii olimpice, mondiale și europene. A intrat în folclorul olimpic datorită episodului de la Munchen, din 1972, când a terminat cursa de 1.000m cu pagaia ruptă, apoi i s-a acordat dreptul de a participa la recalificări și a câștigat într-o manieră categorică recalificările, semifinalele și finala.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!