Fundaşul Inigo Martinez nu va reveni de la Al-Nassr la FC Barcelona, în ciuda zvonurilor care au circulat în ultimele zile, notează publicația spaniolă Sport, citată de agenția News.ro

Inigo Martinez nu se va întoarce la Barcelona

O revenire a fundașului basc, care a părăsit clubul catalan la 34 de ani după ce a câștigat un titlu de campion al Spaniei, o Cupă a Regelui și o Supercupă, este imposibilă.

FC Barcelona mizează pe recuperarea lui Ronald Araujo, care se află în prezent în recuperare după o perioadă dificilă.

Martinez vrea să continue la Al-Nassr

Catalanii continuă să analizeze alte opţiuni pentru viitor. Inigo Martinez, la rândul său, a luat o decizie fermă şi s-a adaptat perfect la Al-Nassr, respectându-şi alegerea de a-şi continua cariera în altă parte.

În Arabia Saudită, fostul jucător al Athletic Club se dezvoltă pe deplin. Alături de vedete precum Cristiano Ronaldo şi João Felix, el contribuie activ la dominaţia Al-Nassr în campionatul saudit, cu 9 victorii în 9 meciuri posibile înainte de pauza din decembrie.