Internaționalul român a primit cea mai mare notă a partidei din partea specialiștilor de la Flashscore, 7.7.

În urma acest rezultat, Alanyaspor se menține pe locul 10 în clasament, cu 17 puncte, în timp ce Antalyaspor ocupă poziția a 13-a.

Ianis Hagi, periculos în prima repriză

Românul a fost implicat în cele mai importante faze ale gazdelor. În minutul 36, Hagi a șutat din interiorul careului, însă portarul Abdullah Yigiter a respins în corner.

Două minute mai târziu, Ianis a încercat din nou poarta, cu un șut de la marginea careului, dar mingea a trecut puțin peste transversală.

Ianis Hagi a jucat 90 de minute, a expediat două șuturi, dintre care unul pe poartă, a avut 70 de atingeri de balon și un procentaj excelent al paselor reușite, 86%. 

„Prințul” a fost foarte activ între linii, cu 16 pase precise în treimea adversă din 17 tentative și 7 centrări reușite. De asemenea, a câștigat cinci dueluri la nivelul gazonului și a provocat patru faulturi.

În etapa viitoare, Alanyaspor va juca în deplasare la Kayserispor, în timp ce Antalyaspor va primi vizita liderului Galatasaray.