După ce a apărut în presă informația conform căreia Jose Mourinho va fi numit antrenor la Real Madrid, spaniolii pregătesc sezonul 2026-2027 și din perspectiva schimbărilor de lot, sperând să preia supremația în LaLiga, dar și să triumfe în Liga Campionilor.

Clubul din capitala Spaniei se află în punctul în care gândește strategia care va fi conturată, iar printre jucătorii care au șanse mari să plece se află și atacantul Gonzalo Garcia, în vârstă de 22 de ani, care nu va avea multe șansă să joace nici în stagiunea următoare.

Real Madrid îl cedează pe atacantul Gonzalo Garcia

Gonzalo Garcia a evoluat în 37 de partide în acest sezon pentru Real Madrid, dar, se pare, va fi liber să-și caute o altă echipă în următoarea perioadă de mercato. El nu a dat un randament prea bun în această stagiune, reușind doar șapte goluri și trei pase decisive.

Acesta nu mai intră în planurile celor de la Real Madrid pentru sezonul următor, mai ales că se pregătește și revenirea tânărului Endrick, împrumutat până la finalul acestui sezon la Olympique Lyon.

Gonzalo Garcia pleacă de la Real pentru 35 de milioane de euro. Borussia Dortmund, interesată

Garcia este un jucător crescut de Real Madrid, ajungând la formațiile ”under” ale clubului din capitala Spaniei în 2014. A trecut pe la toate grupele de juniori din cadrul clubului, iar la începutul acestui sezon a fost promovat la prima echipă.

Acum, despre el se scrie să ar putea ajunge în Bundesliga, la Borussia Dortmund, care ar fi interesată de un împrumut pe un sezon, dar cu clauză de transfer definitiv, în schimbul sumei de până la 35 de milioane de euro.